Elena Malec

psalmii biblici,...
alte scăpări să fie iertate cum tehnologia le încurajează, graba le promovează, atenția le pierde.

Salut participanții la această discuție, mai ales pe aceia cărora bunăvoința sau capacitatea intelectuală le-a facilitat înțelegerea corectă a apelului meu.
Dan Norea mulțumesc pentru trimiterea la textul care sintetizează, de fapt, obiectul criticii mele de principiu a fenomenului lingvistic actual în România și în lume.
Îl voi reda încă odată spre a vedea ca o oglindă cum vorbește tânăra generație, așa cum bine remarcă Dan, incapabilă încă de o redactare într-o limbă engleză impecabilă fie a unui discurs banal sau unei lucrări de specialitate.
\"http://marius.wirelessisfun.com/2009/nu-sunt-chiar-complet-misogin/

Tot am dat din gura in ultima vreme cu chestii serioase, si parca am uitat sa ma mai si distrez un pic pe blog…

Anyway, mai jos aveti un filmulet EXTREM de funny, care promit ca va va smulge o gramada de zambete. Titlul articolului vie de la faptul ca stiu ca nu toate femeile sunt incompetente la volan, exista si femei care conduc, si o fac chiar bine, but it’s still funny…

Deci nu sunt complet misogin… have a laugh!

(Urmează o serie de filmulețe cu femei la volan. Pot spune că la unele am râs în hohote)

You gotta love the ending though…\"

Două probleme se desprind de aici:
1. literatura de consum
2. durabilitatea în cultură a unor opere

La primul punct, aș spune simptomul planetar al economiei de piață și societății de consum face ca și poezia, arta să nu mai reprezinte frumosul estetic contemplat, ci trivialul cotidian digerabil și consumabil. De aici blog-ul și expresia democratică a oricărui ins de a scrie poezie sau cel puțin sub impresia că ceea ce face el este literatură.
De la acest deziderat, a intra în cultură, până la realizarea lui este o probă de calitate pe care numai timpul o decide.
Ce s-a ales de toată sau cvasitotala poezie și proză a țărilor socialiste, cu un limbaj de lemn, da, în spiritul vremii lui, dar incapabil să fixeze în etern arta ce o servea.
Ce s-a întâmplat cu literatura cavalerească contemporană cu Cevantes pe care marele autor o satiriza în Don Quijote.? Cine își mai amintește un nume cînd stuidiază aceea epoca de aur din istoria literaturii spaniole?!
Singurul peste timp, așa cum Dosteievski prevedea, a rămas Cervantes cu Quijotele lui.
La acest nivel, discutam mai sus, rolul literaților în cultură, pe coordonata durabilității operei de artă, la o înălțime stilistică și poetică ce a făcut psalmii biblici, poemele homerice, sonetele lui Shakespeare să străbată secolii și fascineze, desfete estetic în aceeași măsură ca și pe contemporanii lor.
Spre deosebire de tehnică, știință, comerț, arta e eternă, frumosul estetic este durabil în timp prin ce are uman și lingvistic peren și nu prin fenomenal, epidemic, modă de sezon.
Culturile străine așa cum le înțeleg eu, ca filolog, sunt o îmbogățire la nivel spiritual al individului care poate astfel citi, dao de jing în chineza mandarină, Shakespeare, Cervantes, Pușkin, Goethe în original.
Saturarea limbii poetice cu oralitate ruptă din societatea de consum e un simptom de neputință a unui autor de a crea frumosul estetic de care cu toții avem nevoie spre a ne înălța și purifica spiritual atunci când deschidem o carte.

fenomenul e mondial și chiar limba franceză, altăpdată fala intelectualilor cosmopoliți e afectată de acest diluviu de americanisme uzat cu predilecție de tânăra generație.Dacă francezii se simt amenințați de fenomenul anglofonificării limbii lor, ce să mai zicem noi, bieții români.Se pare că tineretul de azi nu se poate rupe de jargonul anglo atunci când folosește limba maternă și asta nu din pricină că au studiat engleza, ci invers, asimilează cuvinte noi la substratul limbii materne vorbite așa poate cum fac școlarii la primul contact cu o limbă străină.Dacă te întâmpli în Franța și citești afișele și alte reclame comerciale, te înfiori ce limbă franceză descoperi.Dacă la nivelul străzii nu e chiar o tragedie, la nivelul culturii este, mă tem de mare gravitate, vom asista la moartea unor limbi vii în următorii 30 de ani.
Cine ne poate salva? Numai conștiința identității culturale, mai ales azi când limbi la gallega, irlandeza, catalana,veneta, reclamă statut de limbi naționale și comunitare.
Un intelectual trebuie să fie primul care cerne limba de impuritățile străzii, de ororile turmei needucate.
Asta așteptăm de la poezie și artă, limba literară, limpede, proaspătă, fecundată natural, nu clonată după alte limbi și jargoane.

\"apropo de imprumuturi, suntem din nou in dezacord, fiindca eu nu vad motivul pentru care dezvoltarea limbii romane, in sensul imbogatirii ei cu neologisme sau cuvinte imprumutate din alte limbi, s-ar opri in secolul trecut. nu inteleg de ce spuneti dvs. ca in sec. XXI nu mai trebuie limbile, ca organisme in perpetua miscare, sa evolueze.\"
Anca Roshu


http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1820063/Sweet_loneliness

ca împrumut,neologism, calc lingvistic, ajută la revigorarea limbii române și cum? Nu justifică cu niciun argument plasarea lui în titlu, pe motiv că limba română nu e capabilă să redea ideea. E foarte exact și românește să spui dulce singurătate.
Dacă cineva afirmă că limba română moare dacă nu scriem \"Sweet loneliness\" pentru a reda ideea de dulce singuritatea, atunci dați-mi voie să conchid ca aceia sunt groparii limbii române, care, cu bună știre sau nu, elimină creșterea poetică a limbii prin folosirea unei limbi străine acolo unde e limba maternă e capabilă să redea un concept, o idee, o stare, un cuvânt. O limbă moare draga mea Anca, atunci când ultimul vorbitor se stinge.E cazul dalmatei, limbă latină decedată în anii\'60 odată cu moartea ultimului vorbitor. Nefolosirea limbii materne în poezie, e declarat moartea culturală a acestei limbi.Indiferent de ce vorbește românul de la București la \"job\" sau pe mobil, integritatea limbii române nu trebuie sacrificată de dragul modei. Sunt români pretutindeni în lume care nu au opțiunea vorbirii acestei limbi în casă sau la servici. Refugiul lor în limba strămoșilor e în artă, literatură, cultură. Sunt și alți oameni, mai simpli, mai fără spoială urbană de franțuzisme și englezisme care vor să deschidă o carte de poezie și sunt respinși de la titlul de aroganța unei fraze în limbă străină, frază care nu e nici neologism, nici împrumut lingvistic, nici îmbogățire a vocabularului, nici termen tehnic, electronic, medical, filosofic. E o simplă și banală, \"dulce singuritătate\" românească.

Am citit catrenu-n grabă
și nici urmă de umor;
într-o o epigramă slabă,
râsul e la purtător.

deșert cu lună plină

Remarc primele două imagini reușite și credibile. La șacali însă e ceva în neregulă. Șacalul este un animal nocturn, plasarea lui sub un soare arzător face imaginea neverosimilă. Poate găsești altceva, de pidă, lună plină.

recunosc acuma,vere,
mic ponei ca pleonasm,
și-mi spun sincera părere:
faci epigrama de basm.

rămâne era corect.
Referitor la democrația scrisului și explozia literară de tip blog, consider că nu oricine poate și chiar face cultură, artă, așa cum nu oricine poate și face un avion, o sculptură, o descoperire medicală.Literatura e o profesie, ea cere mult studiu și responsabilitate, conștiință artistică, talent dar și o muncă imensă cum e vorba de a trata un patrimoniu național și universal milenar cu care se operează creația, îmbogățirea, sinteza, etc.
Orice improvizație, amatorism, ușurătate vor rămâne la nivel periferic în memoria culturală a neamului prin simplu fapt că cei care le folosesc și perpetuează sunt falsii profeți ai artei.

Călin, în privința limbii române așa cum se vorbește și scrie ea azi, pot spune doar: Doamne ajută!

Laurențiu, ești mare.Catrenul tău spontan și la obiect e de invidiat

Anca, mulțumesc de atenționare cu repercusiuni.
Din comentariul tău rețin: limba e un organism viu, dacă nu împrumutăm murim, cum vorbim la \'job\' așa și în poezie și de ce am cinsti mai mult poezia lepădând nu împrumuturile (care, de citești atent textul meu nu fac obiectul discuției, ci fraze întregi în limbă străină, fenomen general și epidemic) ci împestrițarea limbii literare cu subcultură, folclor urban, limbaj underground(aici e vorba de un gen care se citează în original).
Problema așa cum o văd eu este următoarea:
1. cine scrie
2.limbă vorbită/limbă cultă(scrisă)
3.cultură/anticultură
La primul aspect, e bine să definim cine face literatură. Oricine are un computer la îndemână și își exprimă o stare, părere, reacție sub formă de demers artistic fără însă a avea o pregătire intelectuală de specialitate?!Democrație, da. E posibil, dar în acest caz, literatura, cultura așa cum o știm prin definiție dispare domeniu, masificarea o transformă într-un bun consumabil și nu obiect de cercetare și studiu, contemplare, frumos estetic,creație a unor profesioniști
2. Al doilea aspect derivă din primul. Cel care își scrie blogul sub formă de poezie, proză rupând din viață limba vorbită și substituind-o celei literare cum poate contribui întreb la îmbogățirea, rafinarea, perpetuarea unui limbi culte ca model asupra căreia noi generații se apleacă spre a învăța și continua opera de dezvoltare a unei culturi?
3. sau poate însuși numele de limbă cultă și cultură sunt pentru generațiile de azi concepte defuncte, globalizarea culturii presupune dispariția culturilor, limbilor naționale; e vorba de o criză a culturii și civilizației care duce la reacții de anticultură, ostilitate față de a sprijini și dezvolta un domeniu în care specialiștii, o breaslă, intelectualul are doar cuvântul și abilitatea să creeze.

Iată pe scurt întrebările care le pun eu tinerei generații.
Cu referire la mine, deși trăiesc de 17 ani in SUA, unde în casă vorbesc engleza sau spaniola cu soțul meu care e de origine spaniol, deși am studiat limbile franceză, spaniolă, engleză de la 10,12 și respectiv 15 ani, nu simt nevoia să vorbesc românește,cu atît mai puțin să scriu în română, job pentru serviciu sau boss pentru șef. Cred ca orice limbă așa cum a ajuns ea în secolul 21 are toate șansele să fie îndestulătoare ca vocabular oral și scris și trebuie respectată și conservată ca atare.
Mai consider că din partea mea ar fi o aroganță să scriu o poezie sau text de proză îmbibate cu, inutil folosite, cuvinte în alte limbi.
Eso siendo todo lo que queria decirte te dejo en paz, hija mia.
(În fraza de mai sus am încercat să mă exprim ca acei români care sunt acum la lucru prin Spania. )
Nu, așa nu se face cultură de calitate, artă care rîmâne în patrimoniu național și universal.

E prilej de sărbătoare
și am pregătit un tort,
după-atâta așteptare,
vine-n vizită un mort.

un tablou de iarnă al unui Coșbuc contemporan, citește un poem clasic.

Stimată doamnă, citesc și mă minunez.De unde balivernele astea că poezia, arta ar avea sex. Femelă, femeie, feministă, lesbiană, fie ce-o fi îmi sună sectar și dăunător culturii adevărate, eterne care stă întru contemplarea ființei umane în esența ei, indiferent de sex, orientare sexuală, religie, limbă, rasă, etc.Se vorbește în literatură despre scriitori homosexuali și se dă exemplul lui Shakespeare. Ei bine, acest gigant al culturii universale a scris pentru toți și toate, nu anume pentru homosexuali.
A vedea făptura umană în bogația ei sufleatească, în durerile, nevoile, năzuințele ei e harul celui ce zămislește în limbă arta.La fel e durerea unei mamei și a unui tată în fața morții unicului fiu în război.Adâncă și stăruitoare e emoția copilului în fața vieții. Poate vocea poetică rămâne atunci când e angelică și pură fără sex la privirea lumii cu ochi mirați de copil, la descoperirea adevărului poetic.
Toate segregările de tip american, literatură anglo, neagră, chicano, mexicană, gay&lesbian, feministă, marxistă și lista continua, cu care sunt condamnate la etichetare standard opere și autori, aduc un grav prejudiciu artei ca bun al tuturor, ca frumos și pentru...mucos.
Când vom înțelege că în a vorbi pentru toți, e adevărata menire a artei vom afla în sfârșit și pacea care ne ocolește de milenii.

și a ghicit cineva...Rima.Nu ghicitoarea.
Da, Ghiocelule/Calimero)niciodată nu știu cu care stau de vorbă. Blogul este cel căruia ne spovedim zilnic, despre tot și toate, pentru unii foarte personal, dar care e instantaneu difuzat oriunde în satul global și toți pot citi secretele, gândurile, banalitățile noastre.

faptul că după atâtea încercări, răspunsul rămâne un mister se explică poate prin aceea că practica asta nu e larg răspîndită în România, așa cum este ea în Occident. iată un catren ajutător.

salutare tuturor,
e-ntâi martie, mărțișor.
afară plouă, eu, ca un olog
stau în pat și scriu pe...

Silvia, datele medicale sunt confidențiale, aici e vorba de ceva care tu spui/scrii(iată alt ajutor) sub forma de monolog și de care toată lumea țtie instantaneu.

\"Linge sare\" e un eufemism pentru bou. Deci eu in epigrama mea afirm că tu recomanzi in loc de numele animalului sugestia acestuia, sau a spune lucrurile mai cu perdea. Imi amintesc acum de o scenă la o profesoară de-a mea acasa: ea vorbea la telefon cu o altă profesoară, recomandând un elev ca foarte silitor și deștept. Iar bărbatu-să, către mine, pe un ton ironic: deștept...linge sare. Nici eu la acel timp nu am înțeles, am venit acasă și a întrebat pe cei mai bătrâni, și mi-au spus, că era vorba de un bou sau alt animal care linge sare.
E ca și cum am spune de unul care stă degeaba, \"arde gazul\".

că te aude doar o persoană, nu tot satul global(la telefonul mobil)

E vorba de o mărturisire, mărturisiri făcute de unul singur dar devin publice, e de domeniul tehnologiei, mai precis electronic și acu\' 15 ani, sa zicem nu exista.

În expose-ul dumitale
recomanzi aici se pare:
-Fără nume de-animale,
sugerați doar: Linge sare.


Sper că am înțeles bine mesajul și aștept confirmarea.