Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Zbor cu aripi prea mari

cântece măiastre

1 min lectură·
Mediu
și pentru că erai
și eu știam fără-ntrebări
te-am lăsat să pleci
cu aripi mari
prea mari pentru aproape
îmi spun că numai zborul te cunoaște
dar mint
mi-e dor fără răspuns
o spun doar azi – mi-e dor
poate un mâine
te va aduce peste cerul meu
și-atunci voi crește ramuri
până la tine
și îți voi legăna odihna
voi împărți cu tine vântul cerul
vom asculta cum arde seva
cum picură cenușa de pe aripi
cum crește-n mine zborul
și aripile tale dau în rod
ne vom preface într-o
ființă stranie necăutată
de vreun cuvânt să ne numescă
033.749
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
100
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Luminita Bouleanu. “Zbor cu aripi prea mari.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-luminita-bouleanu/poezie/180639/zbor-cu-aripi-prea-mari

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@magdalena-daleMDMagdalena Dale
Zborul are locul lui în fiecare și doar atunci când iubești cu adevărat nu cauți să oprești pe nimeni, deoarece dragostea este în primul rând generoasă...

mi-e dor fără răspuns
o spun doar azi – mi-e dor


Azi o spui, dar o simți în fiecare clipă, din dor cresc ramuri care se întind până la cer legănând vise și poate lumea nu mai este chiar atât de pustie pentru că visul a plecat în întâmpinarea unei speranțe...
Vorba ta mi-e dor fără răspunsși poate în asta rezidă toată frumusețea sentimentului care trăiește fără să ceară nimic...
0
cuvintele tale sunt confirmarea cunoașterii acestui sentiment. dacă el a răsărit odată, va rămâne veșnic. ești bogată, Magdalena, (așa cum mă consider și eu) pentru aceasta!
cu mult drag,
Elena
0
@maria-goldMGMaria Gold
\"și-atunci voi crește ramuri
până la tine\"
\"vom asculta cum arde seva
cum picură cenușa de pe aripi
cum crește-n mine zborul
și aripile tale dau în rod\"
E prea frumos ca sa nu las un semn si sa revin aici mai des. Cu drag,
0