Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

In mana sortii

proza scurta, fragment

4 min lectură·
Mediu
În mâna sorții De Elena Irina SPILCÃ Cine ar fi crezut că tocmai ea, Dalia, o fată atât de educată, atât de rațională până la acea dată, se va îndrăgosti în neștiința zorilor vieții tocmai de nepotul dușmanilor de moarte al familiei Cristea. Ura dintre familia ei și familia Cristea începuse cu mai bine de șaizeci de ani în urmă când bunicul său, un om care se trăgea dintr-o familie de intelectuali nu prea înstăriți se îndrăgostise fără preget de mezina familiei Cristea, o fătucă blondă, cu ochii de jad care nu avea mai mult de șaisprezece ani. Dragostea lor dura de mai bine de trei ani împliniți și cei doi își făceau pe ascuns planuri de căsătorie încercând să găsească momentul de a le spune părinților despre dulcele sentiment ce se adăpostise în inimile lor crude. Credeau că nimic nu le poate sta împotrivă atâta vreme cât erau ocrotiți de mantia aceea înșelătoare numită dragoste. A sosit momentul dezvăluirii idilei părinților dar aceștia în ruptul capului nu vroiau să accepte ca odraslele lor să își unească destinele. Familia Cristea, care poseda o avere nemărginită și care se trăgea din descendenți de viță nobilă l-au acuzat pe Cezar că nu dragostea este cea care l-a împins să le ceară fata în căsătorie ci mai degrabă bunurile pe care le putea stăpâni după ce ar fi fost făcută uniunea. Pentru a-i îndepărta pe tineri, cele două familii au complotat pentru a le uni destinele cu persoane diferite, astfel că Ileana s-a trezit căsătorită de-a sila cu băiatul unor doctori cu renume, iar Cezar a fost la rândul său obligat de familie să o ia de soție pe fata primarului din sat-Amalia. Dar cum pasiunea ce se înfiripase între cei doi nu a murit niciodată a fost de-ajuns la mai bine de doi ani de la despărțire să se reîntâlnească la nunta unor prieteni comuni. S-au retras în liniște pentru a nu fi observați și s-au oprit în patul conjugal al Ilenei. Fript de îndoială, observând lipsa celor doi, Liviu, soțul acesteia a venit acasă într-o goană nebună și i-a surprins chiar în momentul în care își împărțeau cu nesaț îmbrățișări și săruturi pătimașe, iar Cezar cu o voluptate de nedescris îi pătrundea femeia, acea femeie care-i jurase în fața altarului credință până la moarte. Cuprins de o furie fără margini pornită din gelozie și orgoliu rănit, soțul încornorat a luat un cuțit și l-a înjunghiat fără milă pe cel care i-a pătat mândria după care s-a spânzurat în podul casei, neputând îndura rușinea care se abătuse asupra capului său. Ca un făcut Ileana s-a trezit la numai două luni de la nefericitul eveniment că este însărcinată dar nu a avut curajul de a le spune părinților decât atunci când sarcina începuse să se vadă. Aceștia au trimis-o în Sibiu pentru a naște acolo și pentru a sta o vreme la o rudă apropiată a familiei. Liniștea s-a așternut încet, încet și părea că timpul vindecă rănile atât de adânci când, familia lui Cezar a aflat despre copil și iar a izbucnit lupta între cele două familii, pentru tutela copilului de această dată. Ileana a fost mutată din Sibiu în București pentru a i se pierde urma și cu timpul legăturile s-au rupt. Părinții lui Cezar au iubit-o pe Amalia ca pe propria lor fiică și simțindu-se vinovați pentru infidelitatea fiului lor au ajutat-o să se recăsătorească cu un om minunat, care abia ieșise de pe băncile Politehnicii. Din căsătoria Amaliei cu Dragoș a rezultat Elvira, mama Daliei. Această căsătorie a adus parcă și momentul îngropării trecutului pentru că niciodată nu s-a mai vorbit despre nenorocirea petrecută între cele două familii. După căsătorie Elvira împreună cu soțul ei s-au mutat în București la dorința expresă a lui Mircea care avea aici un apartament cumpărat de părinți și care își găsise un post foarte bun la o firmă de telefonie mobilă. Elvira era profesoară de limba și literatura română și căpătase datorită educației primită de la mama sa o severitate ieșită din comun. Sub platoșa aceea dură era însă o femeie tare sensibilă care nu prea știa din păcate să-și arate iubirea față de cei apropiați. Credea că doar prin severitate îi poate proteja pe cei pe care-i iubea atât de mult, că numai așa putea să-i ferească de nenorocirile și capcanele vieții. Mircea care o cunoștea atât de bine nu i-a reproșat niciodată comportamentul, dar Dalia resimțise acut personalitatea mamei sale. Mircea făcuse facultatea de Relații Internaționale în cadrul Universității București și a cunoscut-o pe Elvira în ultimul an de facultate în cadrul unui seminar. S-au împrietenit de cum s-au cunoscut și în șase luni erau deja căsătoriți.
012293
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
776
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

elena irina spilca. “In mana sortii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-irina-spilca/proza/14001665/in-mana-sortii

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-elena-chindeaMC
Maria Elena Chindea
M-am cam încurcat în firul povestirii tale, pentru că treci cu nonșalanță dintr-untimp trecut la cel prezent, încât la un moment dat nu mai știam de cine, ce vorbești! Delimitează te rog mai bine trecerea de la un timp la altul, ca să se poată urmări firul acțiunii mai ușor! Cred că n-ar strica de a-i pune puțină "carne psihologică" (în puține cuvinte a-i putea să creionezi o personalitate tuturor personajelor - altfel sunt doar nume care fac anumite acțiuni și-atât)tuturor celor ce participă la povestea ta! Oamenii nu acționează doar ca nume - au personalitate, bagaj informațional etc....Fără o creionare (chiar și fugitivă)nu ai "personaje" în proza ta ci doar o masă care poartă diverse nume! Nu te supăra pe observațiile mele - citește prozele scurte ale clasilor (unii i-ai învățat și la școală) și-ai să vezi că ei spun o poveste cu "personaje" nu doar cu niște nume! Am citit și poezia ta! Acolo tatăl tău e un "personaj", are "carne psihologică"! Cu drag, Maria - și continua!
0