Poezie
Pomul vieții
1 min lectură·
Mediu
Te legeni pomule, te legeni,
Și-n dansul tău vorbești cu vântul,
Iar soarele-ți îndreaptă gândul
Spre mândrele străvechi origini.
Alini cu ramurile-ți mari
Pe trecătorii singuratici,
Ce-n viața lor se simt ostatici
Și eclipsați de oameni rari.
În coajă ți se scaldă timpul,
Cu ale sale ceasuri reci,
Și zi și noapte tu petreci,
Femeia care-ți arde chipul.
În Cartea Vieții te găsesc,
Chiar dinainte de Hristos.
Nimic nu este de prisos,
În fața ta când zăbovesc.
Tu rănile știi să-mi închizi,
Când lași lumina să-ți străbată,
Coroana aceea fermecată,
Pe care sufletu-mi întinzi.
Contemplu frunza ta de jad,
Ce mângâie a mea privire
Și primăvara-mi dă de știre,
Că știu să fug, fără să cad.
Te legeni pomule spre omul
Ce îți admiră frumusețea
Și dimineața-ți dă binețea,
Iar seara îți veghează somnul.
001.164
0