Elena Hasnaș

atunci tot era toamnă cădea apusul şi razele lui se scurgeau pe pereţi ca mierea de mai pe ici, pe colo apăreau iepuraşi de lumină ce chicoteau lipicioşi şi poznaşi iar tu, prins în jocul lor

oglindirea în ochii tăi nu e un atu mai mult decât ochi vedem nespusele noastre confesiuni îmbătrânite secrete stau aruncate ca niște rufe nespălate de vreme și eu nu vreau să văd asta când

cum se face că un răsărit de soare nu se desface în două când tu tai drumul cu o linie albă drept la mijloc și îmi spui că trebuie să împărțim cuvântul împreună să ajungă la toți?

Undeva în partea stângă a pieptului s-a ascuns o furtună de toamnă Am buzele roșii, crăpate de vânt mi-e pielea îmbibată cu iz de frunze ude De unde atâtea ploi, Doamne De unde atâta pădure

adun pământ în fiecare dimineață scobesc în pământul rece și umed umplu găleata dar nu ma grăbesc să o urc la etaj în orașul unde nici noaptea nu doarme, și vezi oameni pe străzi și la

acolo sus ca o pasăre gigantică îmi fac cuibul frunzele sunt hărți spre țări miraculoase unde ghețarii își povestesc tainele florile înfloresc la atingere și oamenii știu să râdă cu

Ești peste tot ghicindu-te eu încâlcindu-mă tu nu mai dăm de capăt acestui virus invalid ne măsurăm zile întregi triunghiurile din ochi de obicei sunt echilaterale, dar mai sunt și zile

( m-ai întrebat cândva .. nu am știut să îți răspund atunci ) După-amiezele erau preferatele mele Ele ne prindeau pe același acoperiș ruginit jucând pe negru pe alb dame, rozând stafide

Mai fumez dupa-amiezi obosite Ieri pe scaun, azi pe podea, dar Privindu-ma tu, eu tac implinita. Pagini necoapte nu mai am Cu nasturi goi de cuvinte nescrise, caci Iubindu-ma tu, sunt mai

răsucind parantezele zâmbetului tău aproape pot să jur că nu ești de neamul lor, că ai înghițit praf de fluturi și pământ de soare in scopuri profilactice, dar tot ai prins boala cea de suflet

inima e aburita de miros de cozonaci o limba de luna ascutita pe-un tacam de cer decojit e ca prajitura de lamai muscata si uitata ce daca e Craciun la spate si nu ninge? stiu sa culeg

petale de albi trandafiri în păr ți s-au pierdut , le număr fir cu fir – lungi mai sunt , sure mai sunt - asemeni zilelor lui februarie , tristeți mute .. albii adânci de râuri seci

Noaptea străpunge mătasea ploii cu dinții Alungându-mă pe o margine de frunte Să număr cap cu cap pensulele Te uită, meduze electrizate coboară rănite in palmă Cu apa țâșnind din tăieturi,

Am obosit să-ti văd zambetul răsărind la ore fixe, Să strang in fire groase dubii, pentru a croi rochii, Caci mă iubeai numai imbrăcată .. anulată de femeia din mine, Vie. Si palmele