Elena Ceban

Poate că aș mai simplifica unele lucruri. Nu aș scrie \"în casa sufletului meu\". Aș scrie doar \"în casă\". Și..., dă cam ciudat momentul acela în care ies bunicii din morminte. Mai liric ar fi să iasă amintirile despre, așa cum dai de înțeles. De fapt, sunt câteva lucruri care se rețin, dar sunt și multe surplusuri. Încearcă, dacă vrei, să rescrii poemul, dar într-un limbaj mai simplu.
Cu scuze pentru deranj,

Am văzut poarta asta ca unică salvare din acel loc în care se ajunge involuntar, se ajunge împotriva voinței, dar se ajunge necondiționat, așa cum prin acea \"poartă trec viii și morții\"... Este bine totuși să ai ce aștepta. Cred că anume așteptarea e unul dintre acele lucruri pentru care oamenii mai zăbovesc pe lumea asta. Rău doar cînd e zadarnică.

pentru revenire și pentru gândurile frumoase lăsate aici.

Mă surprinde reacția dumneavoastră, cum și cea a Monicăi. Pentru mine, ceea ce am scris aici este aproape că o tăcere, o stare, o emoție... Nimic mai mult. Mulțumesc.

Ai perceput mai înalt decât putem reda eu. mulțumesc.

si Vă mulțumesc mult pentru această încredere.

...finalul mesajului meu l-am luat ca pe un sinonim al respectului pentru ceea ce scrieți, atîta timp cît exista alternative, niciodată idealizare... În rest, Vă dau dreptate în ceea ce spuneți.

În primul rînd țin să menționez că atitudinea dumneavoastră față de cuvînt nu îmi este străină. Aici și acum, Vă înțeleg trăirile pe care le-ați înșiruit în acest text, dar nu înțeleg ce anume Vă determină și rămîneți închis în \"același spațiu al ratării\". De unde atîta indiferență, atîta dependență de propria inutilitate, pentru că am impresia că asta este ceea ce Vă doriți - singurătatea - \"o anemie molipsitoare\". De asemenea, observ că aveți o manieră neobișnuită de a pune în evidență deosebirea esențială dintre dumneavoastră și oamenii care vă înconjoară, și anume prin aserțiunea : \"De la semeni am învățat că tot ce eu consider a fi un păcat, în cazul lor se constituie în virtute\". Unii V-ar judeca cugetul, aducîndu-Vă mii de reproșuri, și mă refer aici la viziunea dumneavoastră generală asupra vieții, dar eu percep normal cuvintele dumneavoastră, mai mult de atît, consider un lucru rar să îți asumi curajul de a spune lucrurilor pe nume, fără temeri. Mi-a plăcut această scriere, cu atît mai valoroasă cu cît e mai personală, și o să mai trec, pentru lecturi, pe aici.

Cu venerație,
Elena C.

Mihai Constantin, nu acord o importanță majoră textelor pe care le scriu, întrucît nu le consider valoroase, așa cum nu cred că schimbările pe care le-aș putea aplica ar putea produce ceva mai redutabil.

Domnule Moga, aprecierile dumneavoastră mă încurajează, dar eu nu merit lauri, de nici un fel. Mulțumesc de părere și Vă mai aștept.

(Editorilor mulțumesc pentru încredere, este neașteptat de plăcut gestul dumneavoastră, dar țin să menționez că eu nu sînt vrednică de acest nivel, sînt destul de verde în ale scrisului; dacă totuși hotărîți să rămîneți la decizia dumneavoastră, o să mă străduiesc să Vă justific crezămîntul printr-o activitate prudentă pe site.)

Bună dimineața, domnule Florin. Din acest text observ că aveți o viziune neobișnuită asupra vieții, cu care sînt și, totodată, nu sînt de acord. Pot să încep cu ideea că m-ați intrigat. Promit să vin cu detalii în a doua parte a zilei, din lipsă de timp acum.

Cu deosebită curiozitate pentru perspectivele dumneavoastră,

Curată scriitura, adică îngrijită. Și o atenție deosebită pentru detaliu. Aveți un stil transcris din realitate în, nici nu știu cum să-i zic, metaforă, dacă nu asta, atunci poetic. Ideea esențială constă în faptul că este bine așa, este modul de exprimare pe care îl încurajez în poezie, cînd mai rămîn taine, ascunzișuri, simboluri, altfel ar rămîne doar ceea ce se întîmplă, copiat la indigo.

Am desprins lejeritatea scriiturii, în sensul degajării. Este ceva, pentru mine, mai îndepărtat de poezie, deci mai apropiat de jurnal, deși nu e asta. În orice caz, îmi imaginez o posibilă continuare, adică eu cred că ar putea ieși o serie interesantă cu Maria, pentru mai departe.

Cu un aer divin, aduceți un suflu proaspăt poeziei de azi, așa cum absurdul nu e întotdeauna amar, iar somnul nu este decît o punte cu subconștientul. Acolo adesea găsim răspunsuri la întrebări, acolo există magie. Mi-a plăcut.

Aici, în textul dumneavoastră, am simțit intens amprenta posmodernismului, cu tentă americană parcă. Un postmodernism cu care încerc să mă împrietenesc, dar îmi vine greu. În afară de simbolismul lui 13, pe care îl tot repetați, nu am găsit ceva real memorabil, fie ceva cu substraturi, care să vină ca fundament. După mine textul l-ați creat prin turnare, dacă e să zic mai tehnologic. Dar aveți, desigur, momente interesante, care și construiesc, de fapt, poeticul textului. Mai citesc,

Versurile dumneavoastră au o inocență specifică celor care trăiesc și gîndesc cu o naivitate, ori cu o sinceritate copilărească, iar aceasta este una dintre cele mai importante și mai umane calități. Am auzit muzica printre rînduri, am simțit ascuțișul clipelor atinse și blîndețea luminii, răcoarea umbrei de nuc în mijlocul verii și \"sărutul din care-ai crescut\", atît de frumos ai crescut...

Cu sincere aprecieri și gînduri bune,
Elena C.

Titlul dumneavoastră îmi amintește de o experiență proprie, legată de dragoste, nu de cancer. E periculos să folosești metafore în viața de zi cu zi. Poemul dumneavoastră mi-a plăcut în primul rînd pentru degajarea cu care l-ați scris, și pentru calitatea scriiturii. Se observă că v-ați format ca autor, dar evoluția este întotdeauna deschisă celor străduitori. Mai trec,

Poezia dumneavoastră este de o sensibilitate aparte. Cu toate că tema aceasta am întîlnit-o frecvent, ea nu își pierde valoarea și importanța. Aveți niște imagini memorabile, care nu caută explicații, întrucît taina doar le amplifică \"rentabilitatea\". Într-adevăr, aveți niște idei care succesiv ar putea servi ca mottouri profund filosofice. Am citit cu plăcere,

Bună ziua, domnule Teodor Dume. V-am citit poezia cu interes, însă trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut în întregime. Cu toate acestea aveți versuri memorabile, cum ar fi:

\"știu că iluzia se termină aici
ca respirația în camera
cu multe oglinzi\"

Deși nici măcar construcția aceasta nu îmi aduce o idee lipsită în totalitate de absurd. Înțeleg că poeții au o viziune aparte asupra poeziei și, desigur, au propria filosofie, dar cred, de asemenea, că este necesar de a păstra un minim nivel de rigoritate.

O combinație absolut nepotrivită mi se pare: \"un amestec de ruj cu puțină frică
și câteva bătăi de inimă\". Și anume astfel de momente nu le pot înțelege nicicum, dincolo de stranietățile poeților.

Dar țin să vă bucur prin aprecierea ultimei strofe, care mi se pare cel mai bine închegată, din întregul dumneavoastră poem de dragoste.

Gînduri bune vă las, cum și promisiunea că voi mai reveni pentru lecturi în pagina dumneavoastră.