Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ai pus miere pe limba ta

1 min lectură·
Mediu
ai pus miere pe limba ta
rostind, mi-ai tatuat pe inimă cuvintele
vorba aceasta
s-a prefăcut în floare
desfăcându-și petalele
a început să împrăștie parfumul
acelui tandru te iubesc
în care m-am îmbăiat ca într-o apă
mormintele s-au deschis
au ieșit de acolo bunicii
bunica spăla covoarele
bunicul tăia lemne
să fie cald și curat
în casa sufletului meu
spre a te primi
eu visam taine
suind pe cer cu zborul acela de fulger
al gândului
mă scăldam în lumina stelelor
prindeam de coadă cometele
ele țipau ca pisicile
pe rotundul capului cădea o ploaie de meteori
eram o planetă cenușie
ai pus miere pe limba ta
și ai trezit morții, rostind
mama și tata sunt copii
bunicii au cam vârsta lor de ieri
iar eu am vârsta de azi, adică aceeași
vino, pătrunde-mi în inimă
ca un șarpe
numai să fie toate ca înainte
veninul tău deja îmi umblă prin trup
și stomacul e un stup de fluturi
pune miere pe limba ta
rostind, tatuiază-mi în minte cuvintele
acelea două
023.534
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
171
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “ai pus miere pe limba ta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13939206/ai-pus-miere-pe-limba-ta

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elena-cebanECElena Ceban
Poate că aș mai simplifica unele lucruri. Nu aș scrie \"în casa sufletului meu\". Aș scrie doar \"în casă\". Și..., dă cam ciudat momentul acela în care ies bunicii din morminte. Mai liric ar fi să iasă amintirile despre, așa cum dai de înțeles. De fapt, sunt câteva lucruri care se rețin, dar sunt și multe surplusuri. Încearcă, dacă vrei, să rescrii poemul, dar într-un limbaj mai simplu.
Cu scuze pentru deranj,
0
@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea

Elena, desi poemul acesta pare
cam imprastiat, eu il vad ca un tot.
Daca as modifica, as rupe din mine.

Cu multumiri pentru trecere,
petrea
0