Ela Victoria Luca

Ela, editor agonia.ro

Nu cred că a trecut o săptămână vreodată pt validarea comentariilor. Cel mult o zi. Sau maxim 48 de ore. Fiind peste 21 mii de autori și doar 10 editori, fiind weekenduri sau deja perioade de concediu, nu e ușor. Garantez eu, și putem demonstra, că nu a trecut niciodată mai mult de 24-36 de ore pt aprobarea unor commuri/texte. Uneori nu trec nici 5 minute și sunt aprobate toate. Suntem oameni, lucrăm aici voluntar, în limita timpului liber. Pentru dvs., autorii.

Ela

diacritice lipsă și greșeli de editare în poezie. vă rugăm corectați. mulțumim

infioara, incinge, caldură - diacriticele
și virgula de după ultimul vers?

inger - înger

e foarte firesc să nu ne placă unele versuri sau sintagme etc. indiferent ce și pe cine citim. eu doar am vrut să te întorc în atmosfera poeziei acesteia. nici mie nu îmi plăcea dragostea metalică, nu înțelegeam femeia-viață și nu știam ce este nava singurătății acum 20-23 de ani.

Ela

Tamara, femeia-viață nu e atât simbol, ci e fermitatea cu care nu te lași morții, umbrei, putreziciunii. Mai ales într-un peisaj cu obiecte-dragoste metalice. Marea știe cum se disting în noi nisipurile de viață-moarte. Mulțumesc pentru că a ajuns poezia aceasta la tine.

Daniel: nu rupe de context. Recitește versurile, \"nimic nu curge strident cum curge dragostea metalică
pe coapsele mele de femeie-viață\" - stridența e esențială în alăturarea care ție nu ți-a plăcut. Iar femeia-viață am spus un pic mai sus de ce am ales. În plus, vezi paralela femeia-viață - bărbatul-vid. La nava singurătății, la fel, depinde cum privești peisajul acesta. Da, e aparent superficial, te cuprinde însă în profunzimi dacă te lași să simți totul, tot ce e scris aici. Mulțumesc.

Ela

erata pt răspuns Leo: dihania, nu dihanalia (dar e faină condensarea asta între dihanie și canalie, de a ieșit dihanalia)

Leo, dihanalia tot cotrobăie prin oameni până devin linii întrerupte.. Închipuie-ți această lume devorată, și vei știi de ce nu sunt curblinii. Mulțam.

Florin, tot poemul gravitează, da, pe acel contrast, contrastul între forța vindecătoare și patima dizolvantă. Iar trecerile peste praguri nu se pot face dacă nu ai cumulat îndeajuns foc și îndeajunsă lumină. Mulțumesc pentru această înțelegere și pt semn.

Ela

Mulțam, și în titlu mi-o scăpat \"își\"-ul. Obo. Da, e un \"joc\" pe care îl simți în celălalt/ceilalți, poate și fiindcă e în tine. Sau poate nu. Depinde ce e cu dihania aceea. Merci:)

Ela

Pașa, păstrez ingeniozitatea ascunderii în spatele inimii, acolo unde nimic și nimeni nu lovește. Așa cum ne suntem, așa ne respirăm, așa ne este aerul.

Ionuț, am lăsat așa închiderea-deschiderea, spre a ieși din cers, în spirală, în fond nu închiderile sunt ceea ce trăim.

Mulțam vouă,
Ela

Pentru mine orice spațiu de suflet e viu. Are pulsul, vibrația, sensul de viață dat de omul ce îl locuiește. Mulțam pentru că te-a pus pe gânduri ceva din aceste versuri simple.

Ela

Simbioza a fost discret lăsată printre cuvinte, percepția ta este întotdeauna de acolo, din viul literei. Mulțumesc, mă bucură să știu cum se simt uneori lucruri nerostite.

Ela

Carmen, ai decupat pierderile din suflet, păstrând mereu-rămasul, ceea ce ne consolidează pentru a merge mai departe, măsurând lumea.

Măduca, bun revenit. Versul acela, \"din ignoranță\", propune cititorului motivul temerii. Nu un altul, ci ignoranța. Nici mie nu îmi place, ea, ignoranța. Cât despre tristețe, probabil că acea casă pe care o măsor cu palmele este o casă a tristeților, habar nu am. Să văd ce îmi arată \"măsurătorile\".

Leo, așa este cu plecările, plecările acelea plumb, când simți și aerul dens, vâscos, care îți umple sufletul, mintea, corpul, până la imposibil. Și totuși, te desprinzi, nu ai de ales.

Mulțumesc vouă.

Ela

Vă mulțumesc pentru lectura voastră și pentru felul în care plecați din casa poeziei cu urme de timp în palme.
Mluțumesc frumos.

Ela

Paul, pentru că ai mers pe aceste trepte, da, asta s-a dorit, o parcurgere interioară, în urma pre-simțirilor și o trecere peste praguri.

Adela, mulțumesc pentru rezonanță, nu știu să rog a fi ținută minte, sunt. Fie și doar prin texte simple, uneori. Amprentele rămân, cu sau fără conștientizarea noastră.

Ligia, te-ai încolăcit printre rândurile acestea ca printre alge, acum eliberează-te, aruncă-te în mare și revino la țărm, mult mai curățită de lume.

Mădălina, mulțumesc fiindcă nu uiți. Și aș spune că nu suntem făcuți din pierderi, ci suntem făcuți din ceea ce rămâne în noi, lăuntric, în urma pierderilor. Iar eu pot păstra, până la capăt. Mulțam, fără bosumfleli.

Tamara, când am scris aveam un ton pietros, piatra aceea de Dobrogea, albă și seacă, piatră de cheile dobrogei. Nu e nevoie de lirism uneori, nici măcar de literaturizare. E gândul pur și simplu, liber să trăiască.

Mulțumesc frumos tuturor,

Ela

Medeea, pentru cuprinderea acelei strofe, construcția inițială a fost femeia-de-acasă (așa cum a scris Ted în titlul comentariului său, pesemne a citit versiunea inițială a titlului meu). Da, nici eu nu sunt împăcată cu forma, dar așa simt că se taie versurile în mine, așa curg. O să văd.

Daniel, e un crescendo, o forță ce depășeșet limitele persoanei, pe măsură ce ritualul se împlinește. Mulțumesc frumos.

Vasile, cred că ai citit titlul inițial sau pur și simplu așa ai citit tu. Nu știm niciodată câtă arșiță este în celălalt până nu ne seacă nouă, lăuntru, toate lichidele vitale. Da, conștientizarea alegerilor este esențială, așa cel puțin poți arde noduri sau dizolva lanțuri nefaste.

Mădălina, acel și este important nu neapărat în sonoritatea rostirii, cât în fermitatea și exclusivitatea atribuirii: strâmb și mineral (nimic în plus, nimic în minus, nicio enumerare posibilă). Nu a fost joacă alegerea acelui și. Pașii mici și neșovăitori în culegerea cuvintelor-rostitoare-de-nevoințe sunt fermi și demni. Așa cum se cuvine. Mulțumesc pentru citirea de dincolo de simbol

Ela

pentru o Ela răcită rău și fără voce (azi e și mai fără voce, parcă are \"urzici\" pe trahee etc.), care nu a mai putut scoate un sunet la deko și nici forță nu a avut pentru cina de seară, a reușit să ajungă la Blanduziei, după Mihai Eminescu și la deko, discret. Alice însă a fost colo să imortalizeze florile de câmp, și tare mă bucur.
Mai spun o dată Danei Ba Da, Ba Da - poezia ține de foame, ține de somn, ține de iubire, ține de viață, ține de moarte. Ea știe toate astea și o recunoaște. Dar aș adăuga: poezia ține prietenii împreună.

Ela

ce bine că ai postat aceste mici urme de noi, imagini simple, neîmpachetate, reunite în cutiuța deko să ne amintim cum se DO-rește o carte cu FLORI(n) de câmp, atunci când Elian este toată emoție și bucurie printre prietenii ei, ai noștri.
Ela fără voce îți mulțumește mult.

icolle, arhitecții soarelui nu își uită palmele luminoase, or avea mereu porți de lumină să deschidă. Mulțumesc.

Anni, e un domino imperfect fiindcă ultima piesă nu le mai salvează pe celelalte, ci renaște din ele. Așa cum renaștem noi din cei care ne iubesc, atunci când ne iubesc autentic. Mulțumesc.

Mahmoud, am zâmbit la \"suferă de inteligență\", e o suferință afurisită asta, să știi. Indiferent de rotundul sufletului din poem. Mulțumesc.

Ela