Ela Victoria Luca

...în lemn de cireș. Cardiopatia definitivă, care deja pune sfârșit un \"rău de tine\" (la mal de toi). Nu am de ce renunța la acel vers, cu atât mai mult cu cât are sensul acum spus d emine. Și chiar așa ca o barcă zvârlită pe \"marea roșie\", hemoragie interioară în urma unei dez-iluzionări, chiar și așa fiind, are sens.
E firesc apoi să fie mai puțină forță, ca în final să se revină la o esență tare, al re-animare: esența lemnului de cireș, care este puternic, este rezistent.
E o logică afectivă aici. E un poem în șoaptă rostit, ca o mărturisire la amiază. Poate dacă ar fi avut un suport real povestea, ar fi avut mai multă forță, în caz că aș fi intenționat acest lucru. Eu am intenționat o șoptire. Imaginația se pare că uneori e mai slabă decât realul trăirii. :)
Mulțam pentru pospasul sub cireș, Marie.

Ela

zii ? în primul vers.

Florr, mulțumesc, poemul tău este ca o liniște ce vine să aline spaimele copilului din trenul vieții sale. Mulțumesc, mă bucur că l-ai așezat și pe pagina ta.

Camelia, psaltirea e în noi, o purtăm până la capăt de drum. Mulțumesc mult.

Ela

eseu sau proză? rog reîncadrare.

Ioan, mi-a plăcut schițarea ta, e semn că ai prins sensul neînsprâncenării. :) MUlțam.

Valeriu, cred că te-ai regăsit o secundă în acel copilandru călător în trenul noctambul, spre schituri albe tot hoinărind, fiindcă am înțeles ce ți-a plăcut. Mulțumesc pentru versuire.

Ela

Începând de astăzi poți folosi codurile html și insera fotografii, va trebui să știi însă cum se folosesc. Pentru nelămuriri, apelează-mă la adresa din pagina mea de autor. Suuces.

și vin ales am dat cântărețului
îndoit
cu apă de urât apoi am zis
ai chip frumos
în aur stins

uneori suntem nevrednici cu poemul frumos, îl privim, îl atingem, îl simțim, îl cuprindem în noi, îl păstrăm un timp, apoi îl redăm celui ce l-a scris, \"cum iubirea pentru ceilalți oameni\", fiindcă grația reverberează în el și rostul ei este să atingă mereu alți oameni. Mulțumesc pentru lectură, în roșu blând.

Ela

Mulțumesc. E îndeajuns. :)

În \"Oglinda literară\", nr. 53, mai, 2006:

- Bogdan Groza, recenzie carte
- Adina Batîr - poezie
- Marius Demian - poezie
- Sorin Teodoriu - proză
- Ioana Petcu - recenzie carte

Felicitări tuturor!

Ela

erata: versuri

vestigii, nu vesticii (deși îi purtăm cumva și pe ei, în istoria spiritului nostru)

și chiar dacă ai atins sau nu veneția cu adevărat e în tine, așa cum în noi purtăm vesticii, suspendați în vid trăind până în momentul când o mână ne trece peste apele vieții, ca o gondolă cu auriu târziu, și atunci nicio strângere sufocantă nu ne poate rupe de ceea ce suntem, desculți prin lacrimile porumbeilor, cândva și ei fir de lumină. uneori am sentimentul că ceea ce scrii nu îți este cunoscut ochilor, ci vine din alt timp, iar tu încă nu simți, nu te trezești, e încă ceață, nu te recunoști. sunt însă privitorii din Dom, care văd cum te joci cu gândurile poetice, ca într-o piază abia descoperită.




Eu desprind finalul, e maiestuos:

îmi vine să plâng încă o dată
piața s-a golit de oameni
am rămas cu firimiturile de pâine
îmi vine să vărs
din mine cad transparente
umbrele și mama
și pântecul mi se face în sfârșit
tulbure

Să vezi \"Frumoasa venețiană\", în caz că nu ai văzut. Vei înțelege un fir din poezia ta, la care poate nici măar nu te-ai gândit conștient, însă vei tresări când vei vedea o anumită scenă: ea, frumoasa venețiană, poetă. :)
(nu mă împac cu \"tu mă privești cu un cheag de sânge în cap\", deși îi văd rostul, cred că expresia e cumva voit șocantă)

Ela

Io-te cum te prinăși tu binie c-aci e o ficțiune așa de nu se mai știe cine și de ce. Ori noroc că unii copii știu să privească la desenele anima-te, căci altu fel s-ar îngropzi prin trenul acesta noctambul unde bărbați, femei și alte naționalități își cară bagajelede viață, \"trian de vie\" și cam atât. În rest, Doamne, ce bine e să mai și râzi, mai ales dimineața. :) Mulțumesc, eu prefer Chip și dale, fără chipsuri că au E-uri de la...

Ela

mă iartă, cuvintele fără suflet nu pot fi lăsate în poem. sau așa am citit eu, fiindcă răzbate trăire din vedrusri. mă iartă, mai ales că uite, am spus \"epiderma sufletului\", nimic mai mult, nu sufletul în sine. și la acest gând m-a trimis versul tău: \"nici-un semn pe drum nici paseri nici măcar un nasture care iată cum desprinde câmpul de un plasture Ce de paseri ies din rana...\" așa am simțit eu, nu mai mult. tac.

Este cumva despre plecări, depsre viață-moarte, despre drumuri secunde sau drumuri secole. Schitul rămâne cumva. Copilul își caută rădăcinile. Femeia, bărbatul, doar posibilă apartenență.
E un imaginar deschis, da, nu am concentrat, am lăsat imaginile să se aștearnă, așa se derula filmul.

Mă atinge versuirea ta, Marie, care a luat firul meu de suflet, nu de imaginar, ficțiune. A luat doar o trăire și a dus-o mai departe, ca să nu uit să mă întorc.

Mulțam, trecerea ta să aibă revenire.

Ela

și cum se numără ele cuvintele de din inversul lor ca și cum niciunul an nu îi merge ceasul, ci doar crucea pe dinafară măsurând omul, să îl cuprindă ea, piatra, piatra din inima femeii, căci atât o mai rămas a fi fiind viu, în rest, mereu un următor fără sens, acolo, unde căpătâiul are lumina, când păsări prea roșii ating epiderma sufletului.

D

Narcisa, e un loc, poartă numele infernului, deși cafeaua e savuroasă, dar se simte cenușa lumii și acolo, chiar dacă amaretto e delicios și aroma de vanilie te face să înțelegi că oamenii sunt doar oameni. De aceea titlul. Care a dus până la urmă și la alte paralele. Lumi sau nu. Mulțumesc, esențială e impermeabilitatea.

Ceraselio, ai învârtit tu în șapte fire și răsfire cuvintele, dar cum-necum ai ieșit din labirint cu cel real. :) Adică bun rămas, mai treci, uneori contează sensul.

Ela

Bun venit pe site. Te rog înainte de toate citește regulamentul. Nu publica decât 3-5 texte maxim pe zi, pentru a putea totși fi citite și pentru a respecta spațiul tutror autorilor de pe site. Acum îți vor fi aprobate doar 3 texte, ulterior următoarele. Mulțumesc.

Am văzut târziu, iertare, impresiile voastre:

Elena, da, cuvintele sunt un fel de refugii, că vrem, că nu vrem, altfel nu am cuvânta ce se află în noi. Mulțumesc, Elena.

Miruna, printre șoapte, mereu cufundată în litere, trimiterile tale m-au copleșit, fiindcă, nu știu, scriitura mea e așa de stângace față de autentica scriitură, încât mă tem că mai am nevoie de o altă viață spre a putea desăvârși. Da, e trăire în adevăr, nu pot altfel, mulțumesc mult.

Ela

Adina, ai perceput subtil jocul cu moartea, jocul în sens brav, aporape un dans scoțian, cu nerv și cu luptă (cam braveheart așa), ai văzut și cum se dansează paso doble cu umbra, fiind umbra umbrelo și că țigara e doar un pretext pentru a aminti fantomele. Mulțumesc pentru buna simțire și apercepție și pentru lumină.

Gelu, uneori sufletul nu se poate cuvânta, așa simt comentariul tău. Mulțumesc mult.

Andu, acest stil (pe care tu îl vezi încă șubred) l-am mai abordat în poezii sau în jurnale (chiar de prin februarie 2005, vezi reamintirea Adinei, apropo de \"umbra umbrelor\"). Aici e autenticitatea mea, nu e revoltă, în niciun caz sictir, am simțit acest cuvânt profanând ceva din acest poem care are un sens, are o logică anume, are un afect aparte și o culoare îndreptată spre un om rar, după cum însuși subtitlul o arată. E un dans cu moartea, nu a mea. Și mai mult nu pot spune, fiindcă e deja clar. Cred că - deși ți-a plăcut mult și o mărturisești limpede aici - ceva a rămas neclar în percepția ta sau chiar ai avut tu o stare de revoltă sau/și sictir și ai încărcat prin proiecție și cuvintele mele. Îmi pare cumva rău că am reușit doar atât, însă ceea ce am scris este deja scris. Mulțumesc, te aștept prin spații de percepție împărtășite.

Ela