fluid strange love

și așa se întâmplă când iubesc, darius. devin neînchipuit de reală, fără trecut și fără viitor, acoperită numai de palmele tale transparente.

de pe buze îmi curg cuvinte, atât cât poți îndura, atât cât poți auzi, acolo, printre ierburile liniștite. dansez passo doble în această iubire stranie, iar tu mă privești uimit, îți strivești respirația de trupul meu alb, alungând vegetația gânditoare.

fluidă întâmplare, iar noi, poeții cu mintea aiurea, știm că este foarte posibil să ne trezim dintr-o dată din închipuire, să avem dureri violente în corp, când, lipiți unul de altul, ca ploile de pământ vara, nu mai știm cine iubește aici.

înțelegi, darius, de ce păstrez mereu spectrul întreg, neatins, de ce fac gesturi năucitoare, ieșind pe străzi să recit versuri cerșetorilor de viață, de ce mă așez uneori pe trotuare în loc să mă pietrific de absență.

nimeni nu îmi poate interzice această arhitectură fluidă în care mă înalț.

nu aș vrea ca tot ce am acum să îmi aparțină prea mult. e îndeajuns să se transforme în sunt, într-un existere senza limite. iar tu să simți cum orice apartenență, orice posesiune se dizolvă în sângele meu, cum ni se lichefiază iubirea, se evaporă și o respirăm împreună.

și să ne trăim așa, unul pe celălalt, deasupra, deasupra a tot și a toate. să fim punți sau grădini suspendate, să ne scriem calendarul începând cu ziua ultimă, oricum nu ne pasă ce nume poartă anul, anotimpul. să însămânțăm în pântecul meu timpul, să ne îndrăgostim așa, ignoranți și liberi.

și să nu fie întuneric.