Proză
întoarce luntrea
mosaique din lhasa - jurnal
1 min lectură·
Mediu
taci darius taci ca un cap de fluture negru zdrobit de stâncă taci și întoarce-mă spre tine încet ca o descântare fără început din care a doua zi mai rămân doar arpegii cântate de caii de mare
sunt ca o lăuză am născut o noapte fără mine o hrănesc întâi cu lapte alb fiindcă mâine nu știu ce nuanță mai prinde lumea sub tăcerile tale
ce paternitate bizară darius numai eu pot să mă joc de-a concepția cu absența ta și tu să te miri cum de nu mai ai nopți acasă ci doar aici ascunse în sânul meu rogvaiv
nu râde e jocul meu demult inventat de iele în cercul pădurilor din care am ieșit strigând spre viață cu neliniște e o pierdere darius toată această horă în care dispărem împreună făcând o dragoste aparent unică
taci darius taci tu curgi frenetic prin alte femei iar eu privesc tabloul ca într-o expoziție absurdă în fond ochiul meu este singurul reflector sub care mai poți semna indescifrabil trupuri întâlnite aiurea
să nu îmi asculți liniștea vei fi condamnat la viață nemaiiubind vreodată
023339
0
tăcerea lui îți rodește pântecele și naști nopți în jocul ielelor. Dar tu îi spui să tacă, să îți asculte focul tremurând pe trupul ielelor ce ademenesc viața din el.
Tăcerile sunt ale lui, chemarea a ta. La fel tu știi \"să nu îmi asculți liniștea vei fi condamnat la viață nemaiiubind vreodată\"
Cu iertare, nu eu am citit poema, ea m-a citit pe mine cum a vrut...
rămân ruga spusă în gând, urlată, șoptită, vrăjită ca cercurile pădurilor, chemarea la viață, la iubire, luntrea și descântecul