moartea își țese pânza agale darius

număr secundele ca atunci când ceasul negru cu auriu veghea noaptea morții mamei număr secundele și urlu cum urlă marea când mor oamenii prea curând încetează nu mai număr nisipul azi e multă sare în mine fiindcă nu pot plânge fiindcă nu pot urla darius la nicio umbră de lună fiindcă e preaîndeajuns de înaltă uitarea și prea aproape marmura neagră nu pot urma străinul acela nu mă pot duce să îi trag cu mâhnire trei pumni în spate sfânta treime de pumni care să îl trezească la el însuși măcar pentru mâine nu mă interesează că mâine poate fi oricând sunt ca o larvă în cocon agonizând de neputința zborului sunt minunați păianjenii nu darius? au atâta memorie de țesut și atât de perfectă le este soarta dar eu am rămas cu ochii pe umerii străinului darius și urăsc astăzi marea este moartă iar eu nedrept de vie