Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cealaltă parte a numelui

1 min lectură·
Mediu
dezlegată de sentimente îmi lipesc mâinile pe trupul tău
culcat în plantația densă a întâmplărilor
vocile tale urlă vocile tale ridică furtuni
munți fluizi pe care merg hotărâtă
ca atunci când îți așez nopțile în ordine
sunt marea ta vie
marea în care se face deodată liniște
eu te ascult
înainte ca senzațiile să devină imagine
imaginile să devină cuvânt
ascult cum treci prin convoaiele tale de spaime
îți tai durerile în fâșii transparente
ochii tăi bandajați să nu le mai știe
carnea ta să nu mai aibă urme de pedeapsă
mă plimb prin numele tău mirosind a lume fără putreziciuni
mă alungesc
prin numele tatălui prin numele neînceput
așa cum se trăiește o iubire de partea cealaltă a sufletelor
075.089
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “cealaltă parte a numelui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/245336/cealalta-parte-a-numelui

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Peste toate las tacerea sa vorbeasca-n locul meu. Ca un ecou, cuvintele tale se aseaza intr-un altfel de strigat. Mai trebuie sa pun granita ghilimelelor?

....................
mă plimb prin numele tău mirosind a lume
.............................
vocile tale urlă vocile tale ridică furtuni
....................................
eu te ascult cum treci prin convoaiele tale de spaime
îți tai durerile în fâșii transparente
ochii tăi bandajați să nu le mai știe
carnea ta să nu mai aibă urme de pedeapsă
...........................
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
în centrul furtunii reperezi locul în care se concentrează liniștea, mnarea vie care ești chiar tu, de cealaltă parete a numelui, a sufletului e o iubire neîncepută...
0
Distincție acordată
@dana-banuDBDana Banu
am trecut pe aici(de vreo 8 ori:)) în seara aceasta, m-am tot reîntors pentru că aici e o poezie care se citește dintr-o respirare și un om care scrie cu sufletul larg deschis

încercând un comentariu care să justifice regulametar steaua(ufff):

titlul cuprinde firesc textul

coerența e una ce nu poate fi pusă la îndoială

senzația se transmite cu o claritate directă fără nicio putință de tăgadă

ritmul e bine susținut

e aici o liniște și o anume grație a cuvintelor, părerea mea,

acestea fiind regulamentar spuse adaug:

mi-a plăcut poezia pentru că poertă în ea o liniște pe care e foarte greu să o găsești, cam atât

PS: salut:)


0
răsfirat și profund...

citesc.
0
aici un poem ce răscolește ființa

uneori te arunci pe o margine de umbră
sorbind haosul fluid ce te paralizează
alteori încrezatoare cauți miezul de aur din suflete
ca să le umpli cu dragoste

te citesc mereu și
azi am îndrăznit să-ți las primul semn

Katy
0
dimineața aproape în fiecare dintre părțile ei sosește cineva poate începutul unui drum.greu de înțeles bunăoară în cealaltă parte
am citit
cred că se află
un poem
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Ioan-Mircea, tăcerile deschid rezonanțe, așa precum cuvintele, strigătul. Pe nume. De cealaltă parte. Mulțam fain, lipsește marea.

Florin, marea care sunt eu oare să fie de ajuns pentru început dacă acolo există doar un nevenind, pe nume mereu chemat? Mulțumesc

Dana, de ai citit de opt ori și de fiecare dată ai regăsit liniștea, atunci e semn că orice temere, orice strigăt, orice furtună se sting atunci când mă alungesc, cumva împăcată, de partea cealaltă a lumii/numelui și nu mai aștept. E firesc orice vine și nu vine. Mulțumesc, cu larg salut.

Romulus, răsfirând imposibilul, scriu și citesc, în profunzimile unui timp singur. Mulțam.

Katy, să îndrăznești, nu cred că las uși închise, nici măcar atunci când bat grele vânturi. Eu umplu cu dragoste, să fie și primită, de-ar fi. Mulțumesc.

Florian, tu, care știi cum este cealaltă parte a lucrurilor și întâmplărilor, a drumurilor și a răscrucilor, nu aveai cum să nu simți liniștea din acest poem. Mulțumesc călătorului.


Ela
0