salonul 22

\"- nu mă corecta aici nu mai greșesc -
neantul acesta are o calitate
se multiplică
apoi se reduce la absurd\" ...știu pentru că sunt MAAA
și uneori e dureros, ca locul dintre secunde...

Si pentru ca iubirea noastra pentru cei dragi este infinita, intotdeauna ne dorim sa plecam in neantul durerii lor si sa ne inlocuim; sa le dam oasele, sangele, pe noi insine intr-un mare gest de iubire. poezia este trista dar versurile sunt foarte frumos construite, la sfarsit ramanand sentimentul impacarii cu destinul.

Ioan, să fie cât mai puțin resimțite toate în spațiile dintre secunde. Mulțumesc.

Cristina, când am scris poezia asta, deja mai mult de două luni, nu a avea o referință în real. Acum, din păcate, are. Mulțumesc frumos.

Ela

= Ela,
Iti citesc de cateva luni textele, inca dinainte de a ma inscrie ca membru al site-ului, si aproape intotdeauna mi-au produs, sincer spun, o deosebita delectare estetica. Daca n-as fi citit raspunsurile tale anterioare, as fi crezut ca toate trairile dureroase din acest text au referent in real. Dar tu ai confirmat ca acum acest referent exista.
Remarc si eu versurile:
\"neantul acesta are o calitate
se multiplica
apoi se reduce la absurd
tu il privesti ca si cum ar fi
o intamplare banala\".
Sunt uneori ganduri pe care le formulam asemanator, desi contextul este diferit. Sa nu ma intelegi gresit, nici nu se pune problema ca vreunul dintre noi sa pastiseze pe celalalt. Sunt poate afinitati care vin contexte existentiale si culturale proprii mai multora. Scuza-ma daca n-am insistat cu o interpretare de text, poate la o alta lectura.
Pasa
PS. Scuza-mi lipsa diacriticelor, dar la inscriere am ales din greseala limba engleza, incat n-am avut o alta solutie.

Ela, cred ca este una dintre poeziile tale cele mai reusite, ai cateva imagini puternice: durerile in loc de matanii, alunecarea pietrei prin interstitii etc. Intreaga poezie se scrie dureros, fara sa cada in patetic, un echilibru frumos mentinut pana la capat. O incantare.

PS. typo la \"siringi\"

Gheorghe, da, de foarte multe ori am remarcat coincidențe, interferențe, cu oameni pe care nu i-am cunoscut vreodată, cu acre nu am vorbit vreodată, rezonanțe similare și apropieri îm gânduri și trăiri. Sinergiile exiistă. pe mine nu mă mai uimesc de ceva ani. E un firesc. Mulțumesc pentru semn și reverberare.

Nicoleta, niciodată nu îmi tângui durerea. Poate că va veni o vreme când voi reuși să scriu despre ea și cu detașare. acum încă se mai simte trecând prin interstițiile poeziei. Mulțumesc.

Ela

super inceputul-ideea de a nu te linisti, de a trai intens durerile altuia-daca e si realitate, jos palaria.Restul-sorry, dar e destul de banal:interstitiu, sange, ser...Intrebare: neantul cu pricina, asa gradat, este descrierea etapelor anesteziei generale? si absurd ce e, moartea ipotetica? oricum, altruismul de care dai dovada, dorinta de a te pune in situatia celuilalt este de admirat. Ma plec in fata acestei initiative. Superb finalul, cu raspunsul celui care -deocamdata-este intr-o alta realitate(gresesc?). Mi-ai facut o impresie frumoasa, pentru ca intelegi lucrurile profund, sau macar doresti a le intelege

adevărul e că surprinzi atât de bine dorința de a lua durerea celui iubit încât cuvintele sunt de prisos. Rămâne doar admirația.

imi place, mai ales prima parte, foarte expresiva. Dar sa lasam poezia sa vorbeasca de la sine.

Nicoleta, e cumva un fel de a empatiza, deși nue empatie, e un fel de identificare cu celălalt, deși nu este nici asta, în esență. Nu doar durerea se trăiește. Dar, da, cuvintele sunt uneori de prisos. Mulțumesc.

Ionuț, mulțam că ți-a plăcut prima parte, puțini au ales-o ca fiindu-le pe inimă. Înseamnă că are un sens pentru tine, mă bucur.

Ela