memorie în galben stins

Imi place mult simbolul pe care l-ati dat in poezie iglu-ului construit la minus inima; eu inteleg ca lumei asteia dumneavoastra nu-i simtiti decat glacialitatea...sau asta e singurul lucru pe care-l are...

Cumva este o alegere între o piatră tandră și un iglu dintr-un nord mereu pierdut, lăsându-te în minus inimă.
Te rog, spune-mi Ela, aici, pe site toată lumea îmi spune așa. Mulțumesc mult.

\"sa ne intoarcem in casele de piatra\", sa ne intoarcem in noi, acolo unde culorile si-au pierdut din stralucire dar sunt frumoase si asa, acolo unde este frig dar ne este uneori bine asa. poezia este o trecere prin mai multe stari din trecut, fiecare stare are culoarea ei, fiecare trecere a lasat o amintire vie. mie mi-a lasat senzatia \"ca asa cum am fost, sunt\". frumoasa.

Mi-i drag coloritul memoriilor tale. La început, galbenul florii soarelui și culoarea sângelui fantomatic, la sfârșit, jocul acela de lumină albă descompusă în culorile curcubeului, precedat de estomparea tablourilor.
Simt pe buze igluul sfărâmat și în suflet golul lăsat de ape, pietre, ploi și… rogvaiv. Dacă aș alege eu o culoare pentru toate astea (în locul culorilor tale pierdute, zburătăcite), aceea ar fi siena arsă…

Încă ceva:mă iartă că îndrăznesc, cred că forma corectă e \"igluului\", doar dacă nu ai intenționat altceva cu respectivul cuvânt...

noaptea îmi caut umbra în spatele arbuștilor
acolo unde cândva răscoleam timpul
ca pe o rădăcină de bărbat
în loc de umeri purtând ploaia


frumos și sensibil Ela, dar de ce într-un iglu și nu la umbra unui palmier? :)

cum ar suna:

eu nu pot fi fericită decât atunci când adorm la umbra unui palmier
construit la plus inimă
același sud regăsit ?

Pe drumul spre centru incolțesc memoriile originilor. Scoase la lumină, ele potențează tensiunea existențială a
iubirii.

poemul tău mi-a inspirat un mic eseu-comentariu, pe care l-am pus la mine in pagină, pentru a nu impovara pagina de comentarii.

Ela, primul vers mi-a mers direct la suflet. :) \"Casa de piatra\", \"iglu-ul\", adapostul asediat de senzorial, incluzind aici si flash-back-urile memoriei par o punere in abis a unui anume gen de scriituri poetica. O reusita estetica apreciabila si prin prisma discursului - simplu, neincarcat, percutant.

Cristina, pentru că perceput arhitectura temporală a poeziei; Miruna, pentru că ai văzut un rogvaiv esențial ființări, indiferent de locusuri și fiindcă mi-ai arătat o eroare; Florin, pentru plus inimă și reamintirea sudului cu mările lui nesfârșite; Florin, pentru eleganța spiritului și eseul în dar; Adrian, pentru cum ai perceput acest locus-adăpost pentru spirit, spre care ne îndreptăm atunci când simțim că trecem prin praguri abia trăibile.