respirație subacvatică

Interesanta viziune de la suprafata apei spre adancuri... mi-a placut. Mai putin am inteles rolul insulei, parca nu intra \"in peisaj\" ca sa zic asa. Un exercitiu reusit, imagistic, fara balast.
Bobadil.

fiindcă alunecarea asta este dinspre insula proprie, unde formele singurătății se prăbușesc ca piesele unui domino, spre cealaltă lume - aici subacvatică, simbolurile fiind incluse -, cea pe care o explorezi, spre a te reîntoarce pe insula ta. Cam așa. Dar cred că atunci când ai citit tu strofa 3 era în locul strofei 4 și de aceea discordanța în \"peisaj\". Mulțam pentru bunaprivire.

Ela

Respiratie-viata, apa-lumea si insula-noi insine. Un echilibru firesc al trairii interioare si exterioare. este o poezie deosebit de frumoasa. nu versurile curg in poezie ci tu insati curgi prin ea. asta mi-a placut cel mai mult.

Imi place foarte mult poezia, in special ultima strofa, care ma intriga un pic...imi da impresia ca defapt singuratatea dispare, ceea ce in contextul poeziei ar forma un contrast...dar nu cred ca e asa cum am inteles eu.

imagini din alte lumi, schițate prin poezie de un astronaut aflat la distațe luminice de casă, singurătatea vibrează în
el precum cântecul unei balene în apa oceanului, acolo el e singurul om...

Ignite your imagination...

Cristina, dacă am atins acest echilibru aici, este fiindcă am lăsat o parte din cele din afară să contrabalanseze o parte din cele din interior. Da, iubesc fluiditatea. Mulțumesc. :)


Elena, ai perceput bine: e cumva o împlinire prin celălalt, prin ceea ce se află dincolo de granițele insulare în care trăiești. Dar pentru asta e necesar un echilibru între a da și a primi. Mulțumesc.

Ioan, tu ai privit ca un observator ce vede nu doar peisajul, acțiunea, personajele, ci ca și cum ai fi tu însuți cel ascuns în cântecul balenei. Mulțumesc pentru rezonanță.


Ela

Intr-o insula oarba si pustie farimele de singuratate fac zgomotul unei bombe si-atunci adunind bombele astea una peste alta refacem o viata verde in insula pustie si totul invie...frumoasa poezie(rima-i nevoita- la mine)

Ecourile singurătății prăbușite se aude până la cealaltă insulă, acolo unde trei copii își împart nisipurile hohotind de râs și poftind la fructele bananierului. Mulțumesc pentru, da, verdele acesta irespirabil dintre metafore.

Ela

Bună dimineața. Trebuie să vă fi crescut deja branhii și să aveți înotătoare, pentru că e cam multă apă pe partea cealaltă, chiar foarte multă, iar așa, cu capul în jos, e pericol să înghițiți tot, și vulcanii și... Deosebită scrierea. O zi plină de împliniri.

Ce mi-a placut din poezie: \"inimi de umbra\". Creatia asta e sensibila.

Cu respect,
Mari

Aceeasi Ela povestindu-ne altfel despre singuratate. Frumos.

Elsa

Mariana, trebuie să am măcar curajul de a vedea lumea din interiorul ei, de sub apele ei, chiar dacă respirația mea se întrerupe uneori. Vulcanii sunt în noi, îi purtăm în noi. Mulțumesc pentru semn.

Mari, sensibilitatea este adesea și în inima de lumină a celui ce citește. Mulțumesc pentru discreție și semn.

Elsa, mă bucură că ai decupat acele versuri cumva semnificative, se prăbușesc ele, singurătățile. Danaidele au și azi același destin. Să ne vedem curând. :)

Ela

Ființele din lumea subacvatică populată cu euri- entități pești, sunt botezate de apa gândirii poetice și învață respirația lăuntrică într-un aer intim, individualizat.
“Pe insula fără vegetație” în care trăiesc “formele singurătății” , se prăbușesc din copacul existențial “inimi de umbră” , pulsând sânge de întuneric.

Un comentariu ca al tău trimite autorul spre noi asocieri de cuvinte, de imagini, de stări, inspirându-l. Este ceea ce apreciez întotdeauna la cel ce își lasă impresia asupra unui text. Am păstrat imaginea ta: \"se prăbușesc din copacul existențial “inimi de umbră” , pulsând sânge de întuneric.\"

Ela