up-and-down, scarface

al trecerii, în timp, în noi înșine, prin viață. Pe un alt plan, cel al relațiilor interpersonale, e voința de impunere față de cealaltă voință. În final, da, se lasă întunecimea. Profund, fiind înțelegerea oricărei vieți.
Cu plăcerea lecturii, LIM.

Fețele au un dat al lor, un fel de a fi al lor în locul acestui poem; poemul, chiar el are o față pe care și-o ascunde sub chipul autorului, îl lasă pe acesta să primească totul ca și cum el ar fi responsabil. Unele fețe se lasă vorbite, altele se lasă privite, altele se lasă mângâiate sau luate în stăpânire. Fără regret spun, fața acestui poem-autor este gravă și interiorul lui este și mai mult decât atât!
Cu stimă
PP

LIM - e pură filosofie asta cu voința și nu vreau neam să trec în revistă numele celor care s-au tot luptat cu ea, cel puțin în teorie. Dar ce ne facem cu nevoințele noastre, cele de sub toate măștile?

PP - hilar uneori jocul continuu al feșelor, nici înspăimntător nu mai poate fo. parcă e un continuu hopa-mitică al fiecăreia. se pare că nu mi-a reușit umoru ci tot în grav am picat. hopaaa-sus!

merci, ela

spre deosebire de alte texte patetice si pasuniste semnate de aceeasi autoare, care, din pacate nu are nicio legatura cu adevarata poezie, papagalicind neinspirat neoexpresionismele unui poet talentat ca ioan es pop, se observa aici cateva relaxari ludice, de genul: ii trantesc cateva sa stie de frica sau macar de gadilat, care sunt ridicole pana la urma, nu asa se amesteca ludicul cu tragicul. in rest, urechile timpului e o metafora deranjanta si pasunista.

tumbareste mie imi suna penibil , mult prea amuzant. iar finalul , cum putea sa arate altfel decat cu prezenta intunericului, neoexpresionist , mult iubit si de un douamiist grafoman si el si la fel de netalentat. e ciudat ca o autoare atat de plictisitoare are nivelul asta, probabil ca aici conteaza felul in care comentam poezia , nu cel in care o scriem. daca nu s/ar respecta regula asta, poeta de mai sus ar trebui sa aiba nivel zero.

indeed, your highness