Poezie

adânc în noi curg copilării, o cascadă

1 min lectură·23 februarie 2009

Mediu

cauți gesturile mici, linii întretăiate în oglindă

prin ele trece ecoul, un dialog banal agățat în loc de tablou,

când e bine să schimbi lucrurile, oamenii.

nu-ți plac urmele de praf, firul de păianjen care coboară

direct în colțul ochilor, un cerc de copii, un alt cerc de comemorări

și un cuțit înfipt în tăcere.

suntem prea adânciți, îmi spun, scorburi unde ne așezăm o iarnă,

când pielea se asprește, se ascund în ea copilării,

câte o grămăjoară de dragoste pentru fiecare.

așa știu să iubească cei mici, cu pumnii strânși, parcă ar visa o cascadă

vor să se agațe de ea, dar nu pot prinde apa,

sau, oricât s-ar teme, nu pot omorî păianjenii, să nu-i bată dumnezeu.

dar nu gesturile, ci urmele din corp se uită primele, ștergi

fiecare lucru de aburii celuilalt, înainte să plece

îi mai privești o dată scobitura vagă dintre claviculă și piept,

refugiul pe care abia îl poate atinge asprimea, violența.

acolo se întâlnesc toate firele de spaimă, în noduri transparente.

și numai copiii văd ceea ce nu ne putem spune despre rupturi,

slăbiciunea din măduvă, neputința

033.883

Despre aceasta lucrare

Autor: Ela Victoria Luca
Tip: Poezie
Cuvinte: 184
Citire: 1 min
Versuri: 19
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “adânc în noi curg copilării, o cascadă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/1824639/adanc-in-noi-curg-copilarii-o-cascada

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

PP Plopeanu Petrache✓24 feb. 2009

Cercurile, Ela se întregesc și nu spun că noi nu am dori aceasta, ba uneori o dorim cu îndârjire, uneori tânjim după întregire, iar această întregire nu o fac, nici pe departe gesturile grandilocvente ci acelea mărunte, copiii gesturilor și nu bătrânii lor. Mă gândesc acum, că și gesturile au viața lor și ele trăiesc și pot fi așa cum am spus adineaori...copii... bătrâni... De aceea nu se uită așa de ușor urmele din corp...ne sunt prea mult legate de ființă
Nu cred că mai trebuie să spun altceva decât ce a trebuit
Cu stimă
PP

EȘ

EȘ Ecaterina Ștefan✓28 feb. 2009

mi-a placut mult strofa trei, cercul de comemorari si cutitul infipt in tacere, iernile ascunse, copilariile care primesc totul calduros si adevarul final. placuta lectura.

EL Ela Victoria Luca✓28 feb. 2009

petrache, gesturile care nu trec, gesturile mici, cascadele pe care le căutăm, ceea ce avem în noi de când viaț. dar mai ales să nu fii doar refugiu pentru cineva, iar gesturile tale să fie praf inutil. fiindcă atunci numai tăcere.

ecaterina, îmi închipui mereu cum e pentru un copil să încerce să prindă apa, să nu reușească, să se străduiască de fiecare dată, iar eșec șamd. neputința aceea. și cercurile de comemorări ale adultului, încercarea de prinde viața celui ce nu mai este. o altă neputință.

mulțumesc frumos,
ela