nu mai am inimă, doar un recif de plăgi

O disoluție a părților din corp până când acestea devin spasme și frisoane, transpare într-o “lumină bezmetică și devorantă” prin care inima se metamorfozează într-un “recif de plăgi”, “un loc unde se adună sângele mort”.

un recif de plagi? \"lumina bezmetica si devoranta\",\"nervii prelungi\",\"tulburate lent\",\"absorbite inauntru\",\"strangerea in abscons\",\"pielea mea este o mare intunecoasa blestemata de rechini\" ? blestemata de rechini? adica nu ti se pare ca exagerezi cu poetizarea? adica,daca ai spune mai firesc,mai pe limba mea,cred ca ar iesi mai bine.iti spun cinstit,asta este cel mai slab text scris de tine.din ce am citit eu

răzvan, disoluție grea dar necesară, în sensul metamorfozelor inimii.

victor, așa au venit ele cuvintele, singure, libere. pe limba lor. de aceea nu percep exagerare în poetizare. o fi cel mai slab, pesemne. așa o să rămână.

mulțumesc,

ela

e o exprimare fortata si pedanta. \"Batutul in cuie\" ar putea fi ceva fain daca ai particulariza si daca ai contextualiza expresia, incarcand-o cu anumite semnificatii. Pentru ca, asa cum ai aruncat expresia asta in text, pe mine ma trimite la imitatio christi, ceea ce e destul de uzat. Mi-ar fi placut ca \"batutul in cuie\" sa ma trimita mai degraba la sabloane ale mentalului popular, la \"devarurile\" batute in cuie, cum ar fi \"toate femeile e curve\" sau \"barbatii e porci\", mi-ar fi placut sa desfiintezi sau sa ironizezi aceste sabloane si prostia care le-a generat, de exemplu. Dar asa cum prezinti tu \"batutul in cuie\", in contextul suferintei si automartirizarii de care musteste acest poem, ma tranteste direct in acel imitatio christi care pe mine ma dezgusta ca spirit antireligios ce sunt. Foarte faina mi se pare imaginea \"pielea mea este o mare întunecoasă\", fara balastul din jur care nu face decat sa o incarce si sa o eclipseze. Imi place si \"carnea plină de tăieturi mici mici ca firele de păr\", fara cutite pentru ca oricum cutitele trimit la taieturi. Numai ca ar fi bine sa dispui cu grija aceste elemente (carne, piele) astfel incat sa nu obosesti cititorul prin cramponarea de corporal.
In alta ordine de idei, as renunta in primul rand la strangerea in abscons, apoi la cea cu batutul in cuie, apoi la penultima strofa in intregime, in afara de \"pielea mea e o mare intunecoasa\" care mie, in momentul acesta n-as putea sa explic de ce, mi se pare foarte faina si puternica. Poate as reformula si ultimele versuri si as scrie: un recif de plăgi/un loc unde se adună sângele
Cred ca as renunta si la versul \"un spasm puternic mă va opri să te caut\".
Iata cum ar arata poemul in viziunea mea:

da, în această lumină bezmetică și devorantă,
îmi voi reface inima
voi trece prin nervii prelungi

frisonul de noapte
când trag perdelele până-n podea
și mă rup cu totul de mine de părțile din corp
tulburate lent
absorbite înăuntru până la disoluție


în carnea plină
de tăieturi mici ca firele de păr


pielea mea este o mare întunecoasă

un recif de plăgi
un loc unde se adună sângele
Nu stiu daca am dreptate, este doar o parere, poemul este al tau, tu decizi. Nu am reformulat, nu am modificat, nu am facut decat sa elimin ceea ce mi s-a parut ca incarca sau nu-si are locul, s-ar putea sa ma insel. In rest, poemul acesta are o foarte puternica incarcatura emotionala, se vede ca a izvorat dintr-o suferinta autentica, lucru care nu e de neglijat, tu chiar traiesti in acest poem si e pacat ca trairea din acest poem sa fie intunecata de cuvinte pompoase cum e acel \"abscons\" care cam trimite cititorul la limbajul semidoctilor devoratori de tarabe ezoterice, care tin neaparat sa epateze.

tare, tare am apreciat un comentariu ca al tău. și cred și că, at când l-ai scris, ai intuit și faptul că aș fi putut prelucra, tăia, schimba, anula, elimina etc. destul din ceea ce este mai sus scris, dar că ceva mă oprește să o fac. desigur că varianta la care ai ajuns tu, prin prelucrare, e validă. și cred că va veni o zi când voi modifica mult acest text, dacă voi simți că merită efortul.
mulțumesc, mulțumesc frumos.

fiindcă prin comentariul tău mi-ai dat un vâââjjj să regândesc textul, l-am adus la varianta acum existentă. cel puțin deocamdată rămâne așa.

imi pare rau ca trebuie sa-ti spun asta...poezia ta nu este depasita!... ci doar batrana, foarte batrana...sau poate inima ei?...cum foarte bine zici!!!dezbraca-te(se)!...pe alocuri...eu n-am loc in tine, ela!...nici in poezia ta...si crede-ma, chiar nu-mi pare rau!...ochelarii sunt prea mari! iar de balciul desertaciunilor, fotografiat ca terminandu-se in mainile \"tale\" ...( ce cheama???) ce sa mai spun???)...sinteza: pentru ca tu sa stii ca stiu...cui prodest?

nu e loc, desigur, decât pentru cei care sunt cu adevărat aici, în inima asta preabătrână. nu știu dacă a poeziei. cât despre deșertăciune, oho, cum ne-o mai aduce viața, oho. dar e bine că preabătrânii știu asta cumva de la naștere.
merci.

ela