portret din camelii

duminicile invitate în grădina sufletului printre genele timpului, din început de pământ precum copilării fără nesiguranța griului, înmugurind primăvara la fiecare atingere a fluturilor...

dar crucile purtate mai înalt decât noi, oare așa să fie atât timp cât noi nu avem nici înălțimi mai înalte decât rugăciunea, cea care de adâncește mai adânc decât pământul iar apoi ne luăm zborul mai firav și mai sus decât orice alt zbor...

draga mea într-o zi am aflat că zborurile noastre depășesc chiar și secunda...dar tu știi asta...

nu mai presus de noi de iubire nu pot fi fluturii dar noi îi putem iubi așa mai zburăm și prin noi...ne aduc aminte...

*amintirea unei porți* sau atâtor porți spre lacrimă, apoi ...

duminicile invitate în grădina sufletului printre genele timpului, din început de pământ precum copilării fără nesiguranța griului, înmugurind primăvara la fiecare atingere a fluturilor...

dar crucile purtate mai înalt decât noi, oare așa să fie atât timp cât noi nu avem nici înălțimi mai înalte decât rugăciunea, cea care de adâncește mai adânc decât pământul iar apoi ne luăm zborul mai firav și mai sus decât orice alt zbor...

draga mea într-o zi am aflat că zborurile noastre depășesc chiar și secunda...dar tu știi asta...

nu mai presus de noi de iubire nu pot fi fluturii dar noi îi putem iubi așa mai zburăm și prin noi...ne aduc aminte...

*amintirea unei porți* sau atâtor porți spre lacrimă, apoi ...

cu drag,
Nicolle

Ea scrie poezii foarte frumoase, depanana firul de borangic in sensul ochiului de zbor, oarecum lacrima.
Stii ce cusur are poezia ta, este prea, prea, gingasa.
Nu zic ca este de bine, nu stiu daca este de rau, stiu ca pe mine m-a induiosat si eu nu ma las, induioasata usor de ceea ce-i frumos si delicat.

imi pare deosebita ultima stofa. e ceva acolo...
noima sta in profunzimea care razbate.

colorata, da! nicidata in nuante de gri...si duminicile, ah duminicile, flori cu iz de cafea la urechi. in loc de zahar, poezii...vai, ce mult mi-a placut jocul de cuvinte si imagini!
multumesc frumos

Nicolle, intrând în grădină prin poarta culorilor, duminicile serbează poezia din cea care își trăiește viața în verde fără sfârșit. Aici, o schiță din interiorul meu, pe margina unui chip.

MiCa, e gingașă precum o camelie, e prea gingașă fiindcă eu prea văd uneori culorile dincolo de aparențe. Te-a atins aripa acelui fluture, știu.

Amelii, fiindcă nu pot spune mai mult decât pot spune, păstrează ultimele versuri într-o paranteză aparte, așa cum am păstrat eu acest chip și îl port cu mine, mult timp, promit:



Daniela

Thais, m-a mișcat că ai simțit versurile acelea, ele poartă în ele anumite esențe, mulțumesc, fără cuvinte.

ce firavi sunt
purtând cruci mai înalte
decât oamenii arborii munții

aici am ramas blocat. aceste randuri sustine toata poezia, parerea mea.
frumos,
cu drag

aceste randuri sustin :)

aceste randuri sustin :)

Da, Ionuț, acele versuri sunt o punte de sus_ținere, între partea aproape ludică de început și partea aproape subtil-gravă din final, e o coloană necesară, mă bucură că ai perceput-o exact așa cum este.

Ela

la ora asta nu pot sa dorm, mi-am recuperat calculatorul:D
citesc poezia ta care este grea pentru mine dar pot sa vad o lacrima pe o \"carte de copil\" pana la colorarea sentimentelor\" unui om mare.


multumesc,
Tedi
sa stii ca am sa fiu paleontolog cand voi fi mare si psiholog si preot

Am o pre-simțire, aceea că nu mult peste mult timp, câțiva ani, vei scrie poezii pe care eu abia de le voi desluși sensul. Și am o singură ipoteză de la care plec: ghicitoarea aceea, la care numai tu ai găsit răspuns și uimitor de repede. :) Într-o zi, voi povesti cu tine ce este portretul acesta. :)

Ela

...cînd ajungem într-un anumit punct al existenței noastre ne încearcă un dor teribil de a ne mai juca în nisip,de a mai mîzgăli pe o carte de colorat,de a mai chinui păpușile.În perversitatea momentului,o forfotă de umbre ne inundă retina...ca un șir de valuri ce se sparg fără speranță în buza trupului nostru.Grădina părintească este locul care ne adună totdeauna.Acolo este locul unde soarele s-a înfipt în pielea trupului nostru.Cicatricea este pentru veșnicie.Este ca și cum ai vrea să spui cuiva o dragoste,o dezamăgire ca apoi să poți cerși o mîngîiere,o alinare.Totul pare ca o întoarcere la Facerea Lumii.Reluarea poate căpăta o notă mai optimistă...Voi dezvolta în Maluri cu ierburi nedescurcate.Cred că astăzi...
Gelu Bogdan

Reîntoarcerea la ccea ce este bine Facere, cu rost și spre sensurile unui timp, e o carte a copilăriei scrisă cu discreție, ca și cum ai dori să lași deoparte orice privire a lumii atinse de hăuri. Am citit Malurile cu ierburi nedescurcate, m-a atins în două locuri din inimă, cele acvatice și cele solare. Mulțumesc pentru răgazul de a cuprinde versurile până la eter.

Ela