figuri estompate

fără să ating, fără drumuri, fără el,
după nuanța unui violet de piatră
nu sper și nu am teamă
pentru că eu nu ascult vocalele din inima
bărbatului rătăcitor
și nu înalț temple
unei figuri estompate...

secunda unei replici
o piatră ruptă
din adâncul
inimii de violet
în care bocancii intră
cu cele mai înroșite ținte
spre a-l nimici
în următoarea secundă


Mulțumesc, MiCa, printre secunde aritmice.

Daniela

tu taci Ela si asta inseamna mult cand este vorba
de amintiri… rascrucile cu figuri estompate sunt doar
motive de rasucire in dor, o anume figura se numara la
nesfarsit tot mai vie, o anume absenta pastreaza amprenta
unei secunde, unei anume secunde ce ramane ca o vocala
de inima...
drag Anana

cea ca mi-a placut dintotdeuna la poemele tale Ela, este bogatia de metafore si substratul psihologic al esentei vietii.
nici acest poem nu se dezminte, un poem in care privesti chiar fara sa vezi.

cu drag,
erika

Anana, o vreme am răsucit umbrele până am stors din ele lumini la fiecare răscruce, crdeam că mai presusu de toate asta este menirea. Acum simt luminile cum adună umbrele pentru a le risipi. Sau așa poate că e tot ce doresc. Mulțumesc.

Erika, metaforele vieții, metaforele morții, iar eu respir între metafore. Uneori e poezie. Alteori e ceva între poezie-viață-moarte. Mulțumesc.

Daniela