fără alt drum

le voi aminti eu copiilor
că nu întotdeauna existența are gust de măr
Stiu, ea are uneori gust de portocal. Mai ales cand ranita miroase a pacat, si continentul e despartit de aleea cu pietre de un ocean de lacrimi.

De ar fi avut gust de portocal, nu ar fi fost un alt drum, spre alt continent. Și e bine că sunt a mării, e locul meu. Fiecare, în altă parte, scriam cândva, \"iubim mereu în altă parte\". Mulțam, nu am văzut încă oceanul, nu, nici pe cel de lacrimi nu vreau să-l \"văd\".

Ela

intervin aici pentru că nu mai pot ține mâna să nu scrie. aseară am citit \"portretele\" iară și iară (cu comentarii cu tot) și am stat ca un spectator într-o sală de concert ascultând cu răsuflarea tăiată pianista, apoi viorile, apoi violoncelele ...
ce poate înlocui durerea unei deziluzii (căci numai o iluzie a fost dacă s-a terminat)? ceea ce \"este\", durează o veșnicie. copiii au o intuiție mai pură decât noi (căci au venit mai de curând dintre îngeri) și vor ști singuri de ce fructe să se ferească.

Nu tu \"trebuia sa vezi\" oceanul de lacrimi ci Adam, inainte sa asculte de Eva si sa ne alunge din rai. Pai nu despre \"pacatul barbatului\" este vorba, nu de la el a pornit exocizarea timpului pierdut prin poezie???:D

Elena, fiindcă știu eu cumva din ce mi-au văzut ochii până aucm că ți-ar plăcea, pe tema deziluziei, este o cărticică \"Ieri dimineață luna a dispărut. Scurt tratat de dezvrăjire\" de Jacques Cain și Brigitte Anselme, o îmbinare reușită de psihanaliză și literatură, scrisă fain, și acolo se poate regăsi oricine a avut de ales să își spargă iluziile - fapt necesar spre a merge pe drumul său. Mulțumesc, vor mai fi portrete. :)

MiCa, tu știi că eu am înțeles, eu am dus ideea mai departe, ca să prinzi firul unei ape dinspre mine. Da, uite că ai \"văzut\" și \"exorcizarea\", și sublimarea \"pierderilor\". Altfel nu ai cum păși senin mai departe. Mulțumesc.

Ela

Sper să nu te supere jocul cu versurile tale. Iată ce-a ieșit:

\"- nu întotdeauna existența are gust de măr -
le voi aminti eu copiilor
în fiecare mână purtând păsări
cu nume necunoscut

tu mergi în drumul tău fără uitare
în ranița vei purta harta unui continent
ca o himeră a iernii
eu aleg ceva mult mai real și mai pietruit
poate câteva întâlniri fericite
așa cum îmi este casa vinul gândul
pe o plajă unde am înghețat prea curând
întind mâna stângă să te primesc
dar în loc de zece degete am astăzi dureri
și îmbrățișez încă o dată o prezență pierdută de mine

m-ai iubit doar până la un capăt
și nu vei mai lega cuvintele de ochii mei
printre drumuri prea des făgăduite\"


Drag!

No, tare mi-o plăcut, mai că îmi vine să înlocuiesc cu \"jocul\" tău de versuri. Ceea ce s-ar putea să și fac, nu azi, curând. Mulțam mult.

Ela

foarte frumos
\"tu m-ai iubit doar până la un capăt
în loc de zece degete astăzi am dureri\"
numai gandindu-ma la tinerea capului in maini ma trec fiori :)

dorinta de puritate, rascolirea perfectiunii \"nu întotdeauna existența are gust de măr\" :)

nu-mi place inghetul:) totusi, se poate respira

foarte misto poezia

Cât de bine ai văzut acea imagine, pe care am ascuns-o cumva. Fiindcă e ca o veghere. Mulțumesc, m-ai lăsat fără alt drum prin cuvinte, acum.

Ela