Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Amandi

din seria \"Ora de santal\"

1 min lectură·
Mediu
eu nu știu să scriu poeme de dragoste
m-am născut cumva în acel ceas bizar
când nimeni nu iubea pe nimeni
fiecare descoperea un altul
mai singur cu un trup
căzut din paradisul neinventat
copilă nu am învățat abacul dragostei
se pierdeau literele prin nisipuri
păianjenii aveau răbdare să le țeasă
în limba lor despânzită
vorbeam uneori cu lucrurile
tu știi să iubești tu știi?
iar lucrurile îmi spuneau mirate
tu uiți să iubești tu uiți
nu știu de ce calc pe urmele dragostei
am orbit privind un răsărit timpuriu
când mama îmi desprindea genele
de linia orizontului
împletind cuib pentru albatroși
iar eu ascultam furtunile
în golul palmelor
repetând un ecou
nimeni nu iubește aici
nimeni nu iubește acum
043.741
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “Amandi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/156671/amandi

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-0011920Ggeorge
inceputu nu imi pare cine stie ce, dar finalul e demn de apreciat.poate daca si inceputu era la fel ar fi fost o scriere buna de la cap la coada
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Ai oarecum dreptate, dar nu pot schimba acel inceput deocamdata. Voi reflecta, iar pentru carte voi schimba cumva expresia, păstrând ideea. Mulțumesc.

Ela
0
@nuta-craciunNCNuta Craciun
eu zic Ela, ca tu stii sa scri poeme de dragoste, versul acesta de inceput mie imi place, si-apoi prima strofa cu aceea nastere misterioasa a femeii in ceasul bizar in care nimeni nu crede in dragoste, in care nimeni
nu iubeste pe nimeni, are rolul lui biografic nu?
poezia e rupta din sufletul tau, mai tarziu aceeasi femeie descopera ca „ecoul unor furtuni din golul palmelor”, are acelasi ritm, te poate urmari vesnic:
„nimeni nu iubeste aici
nimeni nu iubeste acum”
exista lucruri cu ciclul inchis, lucruri mirate de neputinta, care se repeta ca un ritual,
poate doar marturisindu-le putem obtine o eliberare ...
tu reusesti sa calci pe urmele dragostei, sa orbesti rasaritul privindu-l, sa impletesti singura cuib pentru albatrosii unei mari intoarse spre rasarit
bine te-am regasit Ela,
fie ca furtunile sa faca mai albastru cerul tau
drag Anana
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Numai cel care vede în dragoste rostul a toate putințele și neputințele noastre, dincolo de orice biografie, de orice răsărit, de orice fel de scriere, poate trăi dragostea; sau poate dragostea se trăiește prin el. Tu ai un astfle de suflet, altfel nu ai fi simțit aici ceea ce a rămas scris printre cuvinte, cu o anume stângăcie. Mulțumesc, îmi voi păstra albastrul, oriunde aș fi.

Ela
0