Calea plumbului ars

străzi vitrine... cu bijuterii -pași... copii legănati în orfelinatul ars pe dinăuntru...
îmi aduci aminte cum in liceu ni se spunea de niște case neacoperite... poate să intre sacrul la ei în vise mai ușor în Grecia? sau am uitat eu...

oamenii vântului saharic ard cuvintele prin nisipuri pe cale să împietrească...
în dune de statui ...

nu îmi place nu îmi pot imgaina copacii morți scuze...

poate ...

tu descrii un tărâm... al morții ... seamănă să știi ...

flacără albă...

ușor de rostit ... deși de multe ori așa este... calea spinoasă te poate face să recunoști fericirea mai ușor decât alții ... dar depinde ce fel de bucurie este compatibilă cu... cea a unui suflet ciudat...

se spune că cel care scrie nu mai poate fi oricât ar urla de multe ori în aceeași normalitate cu cea a profanului cum îl numesc eu... și banalul poate deveni... fărâmă de sacru...

e prea profundă să o pot intui chiar...

ai spus mai multe decât se poate descrie la prima răpire...

dinspre calea plumbului?
cu drag
Pierre

astept steluta pentru tine...

... sub țărmul pe care mi-ai scris tăiat în pepene verde după-amiaza gesturilor descompuse și făgăduințele nocturne ... suflete dizolvate de miraj își iau zborul ca un cârd de gâște cu penaj lustruit, pentru când va răsări soarele ... cuvintele tale înoată printr-o apă încropită căutându-te după momentul prielnic al zilei ... eu, încurcându-mă în alfabetul Braille, așteptându-te cu o reîntoarcere deghizată în versuri ... plăcută iluzia curenților reci adulmecând \"prima întrupare de om\" ... la bună veghere :)

Tărâmul acesta este aproape pustiu, cât timp încă poate răsări măcar și cactușii roșii. Poate că topirea la flacăra albă a unei regine sau a alteia va face pământul roditor. Apoi, oamenii vântului poartă semințele. Ei ar ști când să presare și unde. Și casele fără acoperișuri, sunt cele care primesc coborârile din cer. Copacii morți, închipuie-ți, ai văzut măcar pe o pljă, măcar o dată, sălcii uscate, trunchiuri de copac secătuite, uscate, fără pic de sevă. Și ei, ca și noi, pier. Până când va fi găsită licoarea. Mulțumesc pentru gândurile scrise, ai intrat în vis și l-ai dus mai departe.

Florinule, când soarele îți află țărmul, oamenii vântului aduc cu ei feliile de roșu. Pe tăcute, apele se fac din cuvintele vii, căutând timpul prielnic pentru trecerea copiilor lumii. Iluzie, da, ca și cuvintele deghizate. Mă alină trecerea ta, e ca și cum ai lăsa un foc alb spre a arde plumbul literelor. Mulțumesc, la bună să ne fie.

Ela

“Păsările adormite” în vitrina ce expune păcatul în ambalaj policrom, își etalează aripile, ca niște “rădăcini de copaci morți”, celor ce vor să învețe zborul.
Pietrele din cuvinte se aștern în albia în care cresc “cactușii roșii”, de care ne agățăm pielea ca niște șerpi încălziți de “flacăra albă” a poeziei.
Din verticalitate se naște “prima întrupare de om” care a căzut în orizontalitate, fiindcă doar poeții așteaptă prima întrupare în pasăre.

Poetul, ca orice omenaș ce își lasă în creație rostul, simte pasărea în zborul privirii lui, lasă șarpele să își muște coada, și merge tiptil pe lângă casele fără acoperiș, visând să devină om al vântului, pentru a-și găsi albia în etheria. Mulțumesc, tu atingi cuvintele cu inima neîntortocheată.

stau si urmaresc \"povestea\" asta cu degetul pe ecranul calculatorului si totul prinde sens, sensuri, directii, culori... buricele degetelor atarna colorat peste foile mele apoi, in urma cuvintelor astea cu gust de porumb ars...

frumos...

p.s. ... nu stiu la ce ma gandeam cand am scris \"porumb\"... :))) plumb ars, asadar!

Povestea aceasta este despre un land, acolo udne regina își uită trupul în cuvinte și se lasă topită fără a aștepta oamenii vânturilor, căci e vreme de răsărit. Cactusul e doar o iluzie. Cele trei litere se vor în-sufleți abia după ce plumul a ars.
Cât despr sămânța de porumb, precum spuneam și în alt comentariu, esența este acceași: ori plumb, ori porumb, tot metamorfoza le așteaptă cumva, cândva.
Iar ca să înțelegi cum zboară gândurile astea prin eter sau astral ;)), eu seara când citesc printre poeme, ronțăi uneori porumb prăjit. Îmmm, good taste.
Mulțam, DespoT al scenelor, bun regăsit.

Ela