Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Întunecare spre casă

alte cuvinte la Eliad, 13 oct.2005

1 min lectură·
Mediu
eliad e doar un prilej
spre a nu fi întretăiați
de noapte
o poveste spusă fără ecou
și liniștea gândului
unii aplaudă stins
alții
abia de pot veni
din ei înșiși
pe scaunul fără spetează
și fără echinocții
pășim pe o scenă
aproape despicând luminile
vocile se amplifică
lângă noi
fără microfon
azi chiar singuratic
eu citesc din poeți
nu mai știu unde sunt
acum
mă trezesc doar în negru
parcă ar fi murit ceva
poezia din mine
sau poate doar bate un coșar
în atriuul stâng
aritmic
las crizantema albă
pentru o altă joi
când nimic nu va mai fi
pe străzi
prelungit nefiresc
a întunecare
023.292
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
107
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “Întunecare spre casă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/145467/intunecare-spre-casa

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@erika-eugenia-kellerEKErika Eugenia Keller
Poezia e în noi, Ela , si trăindu-ți poemul , mi-am reamintit vorbele lui Iorga :\"e o mare greșeală să lași a pătrunde urletele lumii de afară în cămăruța în care conștiința ta curată ține liniște\"
\"unii aplaudă stins
alții
abia de pot veni
din ei înșiși
pe scaunul fără spetează
și fără echinocții\"
versul dorinței de mai mult din ei însisi...sigur va fi în altă zi pentru că adevărata poezie a vieții nu e nesimțirea din mormânt ci gândul care se întoarce mulțumit asupra lui însuși, stiind că în drumul lui a lasat simțirea-n fapte.


0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Îți mulțumesc pentru acest semn, albul crizantemei și nuanțele poeziei rămân și dau rostul zilelor.

Ela
0