Ziua de cuarț

În palme țin o piatră care-mi zâmbește. Trece cuminte prin roz și violet, precum fructele pârguite ale toamnei, apoi ajunge la verdele frunzelor și al stinselor raze, și-apoi, cumva neștiut, se face argintiu-fumuriu ca sufletul meu pe picăturile din inima norilor... Cuarțul acesta este și ametist și aventurin, răspândind lumina pe care chipul tău o revarsă asupră-i.

Ziua aceasta are reflexele toamnei, nuanțele mii se joacă prin ploaie domol, ni se strecoară în irizații de suflet și în pumnul norilor o ascundem, pentru a rămâne în inimă de septembrie. Mulțumesc pentru că ai purtat și tu \"medalionul\".

Ela

Ploaie de cuart- 16% pamant si restul luna:\"de prins în firul anotimpurilor mohorâte\". Stii, cea de-a 16-a zi- noapte, a amagitorului astru, se numeste noaptea fluturelui, sacra, porumbelul, palmierul... sau noaptea viselor cu sens tainic...Dar tu vorbesti de dimineti si de bijutieri uitati...de timpul cand,anotimpul incepe sa nu mai poarte un nume..., de...cuartul din pumnul norilor...Las o floare...

Ploaia mea de cuarț, dimineața, este lăsată de Venus și se spune că aerul îi este prielnic, strălucește în nuanțe de roz sau piersică, și de este purtată de cei născuți sub cifra șapte, le aduce noroc, iar \"bijutierul\" este el însuși artistul care fără inima toamnei nu ar mai putea crea. Mă bucură că ți-ai luat un fir de cuarț pe pleoape.

Ela

Ma plimb prin cranguri de nostalgii azi. Inevitabil...toamna...rosu...ruginiu...ultime suflari de verde crom stins. Frumos te regasesc in tristetea scrisului, printre stropi bijuterii ce arunca griuri colorate si transparente peste tine. O zi medalion, purtata alaturi de celelalte in plasele timpului.

Frunzele noastre rugina-nverde stins, mereu o farima de cuarț va fi ziua în septembrie, ca un fel de pânză incoloră ce își așteaptă viața în tonuri alese de pcitorul timp.
Mulțumesc pentru grație și covorul de frunze.

Ela

au existat perioade cand am simtit cu totii boarea lui Dumnezeu coborata deasupra, si toti am scris cum se intampla ca suntem invaluiti de ea, tin minte, un timp am scris despre parinti, despre fluturi, despre ritualul mesei, despre obiecte plutitoare navigand pe mari, noi toti, si-acum uite nostalgia toamnei cum ne patrunde pe toti si noi, ne semnam in scrisuri, asemeni foitelor de cuart suprapuse in textura pietrei...
numai toamna stie...

Linea

Când anotimpul nu mai poartă nici un nume, scrijelim cu un creion de argint pe foița de cuarț câteva figurine, ușor-ușor un contur, până când se naște o lume, în care sufletul amestecă fin culorile, până al griuri neînchipuite. Gri-perle văd lumea ta, în septembrie acesta, ușor sidefiu cu irizații violet.

Drag, Ela

un text impresionist as marca aici - spun asta gindind chiar la pictori francezi, Renoir, Degas, poate putin Gauguin. Metafora peste metafora, saturatie de metafora - dar da bine in macrotextual. cred ca toti am simtit \"culoarea\" textului. condei magic, dana!

Impresionant cum m-ai văzut printre impresioniști, încă le simt farmecul. Mă voi gândi la saturația de metafore, poate că saturația dată de ploaie și frig și vânt m-a \"orbit\" un pic și am metaforizat peste \"nivelul apelor\". Mulțumesc pentru că îmi amintești echilibrul. Te mai aștept, ai privirea fină și vorba cumpătată, ceea ce apreciez întotdeauna.

Ela

Elutza, draga,
uite o poezioara frumoasa, cu iz de anotimp ruginiu. La mine cam ploua non-stop anotimpul asta, postam si eu alaltaieri ceva...:)
Cudrag,
Daniel

un titlu destul de interesant, care la prima vedere te face sa citesti ceea ce ai scris tu aici.
dar cam atat e interesant, restul, mi se pare a fi o incercare haotica de a crea niste imagini de anotimp, la moda, dar nu prea ai reusit.

inceputul mi se pare ceva mai reusit, dar finalul mi se pare de-a dreptul penibil..