Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Privește în inima ta

2 min lectură·
Mediu
Privește în inima ta. Oprește-te din ceea ce faci și privește în sufletul tău. Aici se oprește lumea. Aici se sfărâmă totul. Mi-a luat mult drumul dar ajunsesem în sfârșit acasă. Te aflasem. Atunci m-ai alungat, căutându-mi la rădăcină un posibil șarpe.
Legionarii care pierd bătălia se întorc înăutrul lor, la corturi, și plâng, pentru că în altă parte le este rușine.
Cum ajungi la inima celuilalt, ciocăni sau intri direct? Ca să ajungi la inima celuilalt nici nu ciocăni, nici nu intri. Ca să-i fii la inima îi cânți, fără teama de a falsa, sau că acest cântec, minciună părându-i, ar dansa cu încrederea lui. Dragostea este absența fricii. Iar perzența fricii mai adaugă o lipsă, mereu. Te simți pustie, îți vine să plângi în continuu, ți-e frică? Atunci pentru tine a iubi e un mare nu se poate, deși taica Picu îți spune la Liturghie că Dumnezeu e dragoste.
Chiar dacă departe, te simt sufletul meu, de demult dăruit ție pentru acum, pentru nopțile când te surprinzi formând 0721-871200 înainte de a închide televizorul din dormitor, pentru zilele când îți spuneam că te iubesc aș vrea să însemne ceva ce se ascunde în noi, nu un plan de urbanism din Brătianu, spre Tomis, rămas din vremea când Dumnezeu făcea carne.
034.968
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
212
Citire
2 min
Versuri
4
Actualizat

Cum sa citezi

Eduard Rosentzveig. “Privește în inima ta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-rosentzveig/poezie/147016/priveste-in-inima-ta

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ramona-rusenescuRRRamona Rusenescu
Ai dreptate, dragostea e absenta fricii. Dar ce te faci cand in absenta fricii, te arunci cu capul inainte si in loc sa ajungi la inima celuilalt, te lovesti de temerile sale? (o sa-mi spui ca-i dragoste neimpartasita). Si atunci ma simt pustie si plang, deci pentru mine a iubi e un mare \"nu se poate\". Dar, nu-mi era frica!
0
@hose-pabloHPhose pablo
un textulet misto de tot, prea pretentios ce-i drept si nu poate exista po(i)eticitate in cadrul lui.
insa, m-am oprit sa zic anume ultimul aliniat este bunicel doar in el am intrezarit poezie in deosebi faza care vine la final :

-Dumnezeu făcea carne.-

daca cineva zice ca scriitura de mai sus e poezie acorda prea multa incredere textului, adesea aceasta increderea e un esec inevitabil.
optez pentru (in cazul de fata) o \"personala\"
sau fila de jurnal.
numai bine.
0
@eduard-rosentzveigEREduard Rosentzveig
poezia nu poate fi scrisă din perfecțiune
așa cum un strungar ar putea face
o bucșă cu ochii închiși sau
un filet melc gândindu-se aiurea
la femeia de acasă, înșurubată în grijile zilei
0