Poezie

Începu

1 min lectură·8 septembrie 2025

Mediu

Începu azi vîntul să mângâie copacii

cu un gest de om liber, iată, eu

îți pun ochelarii mei de citire,

să ții calea, spre albii mesteceni,

Lui Dumnezeu

cu ruga ta s-aprindă ei

lămpașele din cimitire;

pe frunte îmi săruți

ce-a mai rămas peste vale de nins

s-anine stele-n cetini

buciumașii Cîmpulungului stins.

Inima mi se ascunde-n copite de cerb, plebee,

și nu mai ajung la a ta de-acum

făr' o scînteie;

te-oi mai zări legănînd prunci, mîngîind rîuri de stele

tomnatice,

pe genunchii tociți

ai privirilor mele sălbatice.

Dihai ieri pe un drum de căruță,

sus pe Măgura Runcului,

pe cînd beam mustul amiezii

îngînînd cîntecul cucului,

necum azi, sufletu-mi saltă în șa,

mîndruță, fără să știu bine

de-o fi către cumpăna mea,

sau fîntîna din tine...

Că începu stihia să scuture copacii,

ușa fînarului să geamă a lemn de copîrșeu,

prin horn, din fumuri albe se cățără alt zeu

ca moartea, slobozi, să o tămîie dracii.

00297

Eduard Rosentzveig. “Începu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-rosentzveig/poezie/14193931/incepu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.