“Bunul țucă curul”

Vorovim de iubiri, viață, doctori, timp, vremuri, pită, câine, căpșuni, rezistența anticomunistă, de omu’ ei îngropat sub mesteacănul unde-și bătea vara coasa, și de fecior, pus mai la gard, pentru că a făcut o prostie și-a supărat-o. Privește cu dor spre mormintele din spatele casei. La 86 de ani iscodește și după veștile bune. Picioarele îi sunt șubrezite de drumuri, coatele tocite de munca pe brânci, dar vorba sprintenă presară în gânduri esențialul.Într-o oră de vorbă timpul s-a îndepărtat de mine; câte iubiri, atâtea feluri de timp, câte părăsiri, atâtea singurătăți. Bătrâni, bolnavi, părăsiți, trădați și uitați în propria lor țară, numa de Drăguțu’ de Dumnezo nu, ultimii moți au o vorbă. Buni o spune și râde, dar ochii ei albaștri scapără a furtună: „Bunul țucă curul!“