Un șoim pentru iubitul conducător

La colț îți dispărea rușinea, deși i se spunea

“colțul de rușine”; te amuzai că ștrampii nu stau

destul de trași pe picior încât să acopere ce ți-ai

desenat cu carioca roșie; un bebeluș sub buric,

atunci când toți ceilalți copii băuseră somn în plic;

un frățior pe care ai decis să ți-l faci singură. De

câte ori erai pedepsită, îți luai și ursulețul de pluș,

ca să vadă pârâciosul de Andrei că urșii sunt și ei

prietenii tăi. Stăteai cu spatele cât mai ofensator,

spre amuzamentul grupei mijlocii. Te mândreai cu

asta; pentru tine, colțul de rușine era pur și simplu

defectat. „Isabela, ce ai pe burtă, de ce ești roșie!?”

„Este un șoim pentru iubitul conducător, tovarășa!” A mai trecut de-atunci ceva, dar tu adori

încă să fii pusă la colț...