Poezie

Desene pe întuneric

1 min lectură·18 decembrie 2010

Mediu

E iarnă și ferestrele

străvăd înghețate spre sine,

dincoace de mine și tot pe aici,

pe sub ie si peste cum ți-e ție

ne comparăm palmele, rotunjind două feluri de înfrigurare;

Simt de pe frunte frigul

cum îmi strivește învelișul privirii de oamenii cenușii,

ca de un sîmbure de adevăr copt înaintea proorocului său.

Iară ei, de pe stradă, își potrivesc

grăbiți frisonul acesta,

născut din contrastul grumaz-spadă;

un copil la un geam înghețat,

într-o seară de iarnă.

Viscolul îmi cuprinde fruntea

pînă gîndurile tale despre mine,

de atunci pînă aici

se prind să ningă-n solstiții

între aici și acolo timpul rămas e numai un ceas,

măsurînd promisiunea unui gol inexistent.

Nu mai e iarnă ca în copilărie demult,

dar uneori, ținîndu-te de mînă,

am senzația unui geam înserînd

între fruntea mea aplecată și buzele tale,

desenîndu-ne dragostea pe întuneric

cu două feluri de înfrigurare.

002.205

Eduard Rosentzveig. “Desene pe întuneric.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-rosentzveig/poezie/13964842/desene-pe-intuneric

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.