Eduard Burlacu

Excelentă creație, mă atinge puternic acolo unde doare, simt că am găsit o soră de stil... Frumos, frumos text, se strigă recitit!

Prin \"degete mătăsoase\" am încercat să subliniez concentrarea personajului asupra obsesiei. Durerea, în cazul său, se disipă în febra jocului.

Ce-s o stea, două sau nouă
Pentru iarba din grădină,
Pentru picurul de rouă
Care-ngână și alină?

Nu, nu e o epigramă,
Iese astfel din tipare...
Nu îmi pasă...-mi pasă oare?
Cine ar băga de seamă?

Pot ploua stele, o mie,
Laude, zâmbete, injurii...
Poate-ți pasă. Nu și mie:
Zac în buza arăturii

Și mă-ntorc calm pe o parte
Și-altă parte, și-altă parte...
După viață vine moarte,
Și-altă moarte... și-altă moarte...

Singurul lucru care \"taie\" din frumusețea povestirii este referirea la personaje (prea) actuale. Este, poate, o dorință internă, personală, dar aș prefera ca un text să aibă șansa de a deveni etern... Dar cu Nicola și Andreea Marin \"jucând\" în scene literare nu prea se poate...
În rest, la pomul lăudat să te duci cu febră! Că merită!

Nu, personajul nu e nebun. Ideea pornește de la legătura casă-om care se stabilește de-a lungul vremii. În cazul de față avem de a face cu o legătură atât de puternică încât casa este cea care nu poate trăi fără om, mereu același om, ucis și renăscut. Omul devine hrana fără de care casa nu poate exista.

Excelent eseu! Iată o înșiruire de cuvinte care pot descuia suflete și ataca mentalități. Domnule Gălățeanu, rog să fiu iertat dacă văd acest eseu un pic altfel decât ar fi trebuit. Ceea ce ați scris îmi este prea aproape de suflet ca să pot comenta lucid...
Iisus nu mai este de mult pentru mine un personaj, el este pentru mine un sens. Nu sunt credincios în felul în care oamenii înțeleg termenul; nu îmi fac cruce, nu merg la biserică, nu postesc și nu mă rog. Totuși, îl simt pe Iisus. Îl simt ca sens atunci când pot ajuta un semen, atunci când hrănesc un câine sau o pisică de pe stradă, atunci când ajut pe cineva și îi spun, la sfârșit: \"nu te costă nimic\". Mă simt împăcat cu mine însumi atunci când cineva mă răsplătește cu un zâmbet sau când ajut un prieten. Nu, nu am încercat niciodată să fiu mai bun în perioada sărbătorilor, am încercat să fiu la fel.
Și-ntr-un final eu nu știu dacă aș putea să mă jertfesc pentru Iisus. Dar aș face-o, sper (spun \"sper\" pentru că dacă aș declara că sunt sigur aș minți), pentru un grup de oameni aflați în pericol. Nu din mândrie sau în scopuri publicitare, ci, simplu, pentru că mi-ar sta în putere.

Mulțumesc pentru aprecieri. Textele aparțin unui ciclu de povestiri scurte intitulat \"Nebunii\" (cu accent pe \"u\"). Voi încerca să postez câte un text în fiecare zi (la momentul actual am 34 de texte finalizate).