Ca în fiecare an, de Paști, Iisus este părăsit de toți cei pe care i-a iubit...

Ca în fiecare an, de Paști, Iisus este părăsit și trădat de semenii săi, de cei în care a crezut cel mai mult. Ca în fiecare an, de Paști, creștinul ortodox se simte mai bun dându-și poalele peste cap și arătându-și credința într-un mod cât se poate de ostentativ. Întrebare: câți dintre noi l-am înțeles, îl înțelegem sau îl vom înțelege pe Iisus ? Câți dintre noi vom înțelege că Religia sa este vie ? Câți dintre noi vom fi în stare să trecem de acel prag psihologic al copiilor care vor să fie declarați cuminți pentru că au postit o săptămână și s-au abținut șapte zile de la păcat ? Câți dintre noi vom avea Biserica în inimă și nu în gesturi rutiniere și plictisite ? Câți dintre noi, dintre cei care ne tăvălim pe podelele reci și sumbre ale Bisericii în căutarea unei iertări nemeritate (pentru că majoritatea nu am trăit cu adevărat , nu am păcătuit cu adevărat, nu am făcut nimic cu adevărat), câți dintre noi îl simțim pe Iisus ? Câți dintre noi i-am înțeles căldura, nu numai căldura din vorbe, cea scrisă în Evanghelii dar și căldura din faptele mărunte, neînsemnate ? Câți dintre noi am fi dispuși să ne deschidem cu adevărat sufletul către El, lăsând deoparte gesturile rutiniere, absurde ? Iisus nu este un gard dincolo de care sunt ținuți cei altfel. Iisus nu este o îngrădire. Iisus nu este un perete dincolo de care se află altarul pe care puțini îl văd. Iisus este Poarta. Iisus este însuși Altarul, Piatra pe care a fost zidită Biserica și Biserica însăși. Iisus nu se află în semne, în procesiuni, în aspecte formale. Iisus trebuie să se afle în inimi și în suflete, Iisus trebuie să se afle în minte.În acest sens e o deosebire cât un ocean de inimi între pelerinii din Piața San Pietro, care se bucurau sincer, se bucurau cu sufletul și procesiunile noastre de ortodocși murați, scoși la încălzire de două ori pe an, de Paști și Crăciun. Întrebare: Câți dintre noi am fi în stare să ne jertfim pentru Iisus ? Dacă Fiul Domnului ar apărea prin minune, într-o Biserică, de Paști și ar întreba dacă există cineva care să fie dispus să preia asupra lui înfiorătoarea durere, înfiorătoarea spaimă, întunecatul chip al morții și al întunericului, s-ar auzi măcar o singură voce care să răspundă Da ? Să ne rugăm în suflet. Să ne rugăm în inimă. Să ne aprindem lumina interioară, înainte de a lua lumină de la Biserică.