Eduard Burlacu

-Ce-ai facut ieri seară? -Nimic. Am decis să îmi bat joc de timp. -Serios? -Foarte. -Ai reușit? -Nu. Chestia asta mă roade. Măcar o dată... Și nici atunci nu am reușit. -Și azi ce ai de gând să

Mestecau mâl îngroșat, fugind ca niște iepuri bolnavi în sus, pe lângă șiroaiele furioase de munte. Se fereau scurt de arborii dezrădăcinați care lunecau la vale, unii se fereau prea târziu, dar

Cred că încep să înnebunesc. În mine zace un mic animal, doarme mai tot timpul, și-n rarele momente în care se trezește așa de tare strigă și se zbate încât îmi dau pumni, sperând să-l omor. I-am dat

Să-ți fie lumina ochilor înaltă, Să te strigi cu mândru glas, Și să te plimbi printr-o altă Lume iubitoare, pas cu pas. Și să-ți fie glasul neschimbător, Copil să rămâi mereu, Să fii de

Bună seara. Cu simplitate, bună seara. Nu e bună, știu, dar convențional salut, nu se schimbă, e identic. La înmormântări, la parastase, se zice bună seara, sau bună ziua, sau bună dimineața, nu

„-Poftiți, vă rog, luați loc! Bine ați venit! Mă numesc... . Îmi pare bine să vă cunosc. Am citit cu interes CV-ul dumneavoastră, este deosebit de interesant; se pare că profilul dumneavoastră se

-Măi, băiete, tu ești prost... Trebuia să știi că viața pute, să nu te încrezi în toată lumea, să nu fii naiv. Dilema asta mă frământă de-o viață. Cum aș putea să mă apăr fără să renunț la ceea ce

Privesc cu disperare monitorul pe care se lăbărțează foaia virtuală, disprețuitor de albă, dacă aș fi trăit acum cincizeci de ani aș fi mototolit nenumărate foi albe, cu acea satisfacție prea tristă

Am reintrat în joc, ezitant și neîndemânatic am intrat, mă simt fals și palid, o umbră a ceea ce eram odinioară... și chiar și atunci eram mediocru. Pe cine încerc să mint? Ceilalți își dau seama:

Dacă cineva te ciupește, ustură. Dacă îți prinzi degetul în ușă, doare ca naiba. Dar dacă tăișul dințat al unei mașini sare din ax și-ți hăcuiește piciorul, nu simți nimic. Amorțești. Te uiți la

Despre ceva În primăvara vremelnică Îmbobocitoare de copaci goi Mi-am afundat mâinile ca într-o iarbă În căldura sânilor tăi moi Ploua cu fulgi de soare În ochii răsăritului

Un soare fierbinte pe cer, un câmp întins, lanuri de grâu și porumb până la orizont, un drum de praf venind de undeva, un pâlc de copaciți rătăciți în planul netulburat și o clădire micuță străjuind

Un om, cu hainele mânjite de moloz și fire de vopsea uscată, șezând într-un cub de beton luminat din plin, având o singură ușă. Nici o altă deschidere. Dar istoria acestui om nu începe aici. Seara

Trecuse o grămadă de vreme. Era normal să aibă picioarele moi, să vorbească ezitant, să se privească pe ascuns și nimeni să nu își găsească ușor cuvintele. Erau ca oamenii care în mod voluntar își

Să nu te mai recunoști, Să doară, Să-ți scuipi oglinda aburită, Să plângi cu ochi saharieni, Să numeri zile, secunde, iubiri, Să nu te ajute nimeni, Să ai zadarnic potențial, Să-ți fie teamă

O bătaie de inimă, atât îi trebuie celui care ucide. O scăpare de moment, o scurgere de adrenalină prin țevăraia trupului, mâna care se ridică devine simbol și un gând ce se strecoară pe la colțurile

Și a fost o vară de fier, cu multe ascunzișuri. Copiii se topeau la soare ca untul in tigaie, balteau ici și colo in apus. Roșu apus. Eu, treabă de om batrân, îmi priveam mâinile, înfloriseră, cădea

Sunt eu. Sunt o ejaculare precoce a cuiva într-o groapă fetidă, întâmplător suficient de fertilă încât să nu mă ucidă din prima, o buruiană răzbindu-și necunoașterea prin crăpătura prea strâmtă a

Evadez în surogate, scriu și mi-e greață de degetele mele care aleargă împleticindu-se pe tastele indiferente; mă zbat încet, cu demnitate apoasă. În cap îmi pare că trăiește un arcaș mic și parșiv,

La început au fost doar câteva grupuri de rebeli fără cauză, luptând dezorganizat și sporadic împotriva unui dușman care-i depășea nu intelectual, ci pe plan tehnologic. Cei ce îndrăzneau să iasă la

Bine ați venit, iubiți vizitatori, ne pare bine că doriți să vizitați Muzeul nostru. Aici veți putea vedea multe exponate inedite, veți rămâne uluiți și vă veți bucura o viață întreagă. Atenție

Mă-mping în tine, draga mea Și te târăsc ca un nebun Prin ziua rece-n seara grea Sperând să fiu un om mai bun. Mă zbat și beau și nu mănânc Și-mi torn încet în suflet scrum Dar dorul zace

Știu că trebuie să scriu ceva. Dar e greu. Atunci când îmi vin în minte imagini, mă întreb cum le pot face cuvinte. La fel e și cu sunetele, mirosurile, gustul, pipăitul. Poate că scrisul e un

Să ne imaginăm că suntem o cameră de luat vederi punctiformă, ca un ochi cu dimensiune zero, greutate zero și durată de viață infinită. Să ne mai imaginăm o foaie de hârtie de dimensiune A4, cât se