Cred că încep să înnebunesc. În mine zace un mic animal, doarme mai tot timpul, și-n rarele momente în care se trezește așa de tare strigă și se zbate încât îmi dau pumni, sperând să-l omor. I-am dat
Să ne imaginăm că suntem o cameră de luat vederi punctiformă, ca un ochi cu dimensiune zero, greutate zero și durată de viață infinită. Să ne mai imaginăm o foaie de hârtie de dimensiune A4, cât se
Despre ceva
În primăvara vremelnică
Îmbobocitoare de copaci goi
Mi-am afundat mâinile ca într-o iarbă
În căldura sânilor tăi moi
Ploua cu fulgi de soare
În ochii răsăritului
Bătăi de inimi plânse se pierd în depărtare
Și-amară mi-e povestea, de lacrimă și viers;
Prin ani de nebunie si jale picurândă
Icoana amintirii s-a ofilit, s-a șters...
Cuvintele-mi ard gura și
Trecuse o grămadă de vreme. Era normal să aibă picioarele moi, să vorbească ezitant, să se privească pe ascuns și nimeni să nu își găsească ușor cuvintele. Erau ca oamenii care în mod voluntar își
-Ce-ai facut ieri seară?
-Nimic. Am decis să îmi bat joc de timp.
-Serios?
-Foarte.
-Ai reușit?
-Nu. Chestia asta mă roade. Măcar o dată... Și nici atunci nu am reușit.
-Și azi ce ai de gând să
În mijlocul unei străzi aglomerate din oraș zace cadavrul unui câine în vârstă de aproximativ un an. Mașini grăbite îl mai lovesc și calcă din când în când, și câinele se transformă cu încetul într-o
Dețin, împotriva voinței mele, un surplus de sentimente. Sunt o oală Kukta cu supapa defectă, care e gata să explodeze. Nasoale momente.
În mine bolborosește și se înghesuie un cuib de șerpi: trăiri
Să presupunem că ai ieșit la cumpărături. În mod normal, te hotărăști să cumperi ceva pentru că îți este necesar. Nu neapărat esențial, nu întotdeauna ceva fără de care nu mai poți trăi, ieși în oraș
Se holbează îndelung la pereții goi, se răsucește în patul rece ca într-un sicriu prea strâmt, înghite în sec, se sufocă, își trage plapuma peste cap, tușește, tace. Afară, ploaia plânge. Norii
Privesc cu disperare monitorul pe care se lăbărțează foaia virtuală, disprețuitor de albă, dacă aș fi trăit acum cincizeci de ani aș fi mototolit nenumărate foi albe, cu acea satisfacție prea tristă
Singur.
Mă gândesc la greșeli și gesturi, la imagini, amintiri, voci din trecut, praful a ceea ce a fost, îmi șterg ochii, nasul, gura, îmi astup urechile și totuși invazia nu se stinge, dimpotrivă.
De mai mult de patruzeci de ani își privise zi de zi satul cu aceiași ochi iluminați de sunetele care i se roteau în minte, și trăise cu însuflețirea celui care avea un colț al lui, în capul cu care
Știu că trebuie să scriu ceva. Dar e greu. Atunci când îmi vin în minte imagini, mă întreb cum le pot face cuvinte. La fel e și cu sunetele, mirosurile, gustul, pipăitul. Poate că scrisul e un
Un om, cu hainele mânjite de moloz și fire de vopsea uscată, șezând într-un cub de beton luminat din plin, având o singură ușă. Nici o altă deschidere. Dar istoria acestui om nu începe aici.
Seara
1. Stimate domn sau stimată doamnă,
Vă rog să nu vă mirați la primirea acestei scrisori, căci ea nu v-a fost adresată dumneavoastră în mod special, ci am scris-o la întâmplare. Nu știu nici eu cum a
Nașterea a decurs normal, nu au fost nici un fel de probleme, copilul era calm și liniștea sa a crescut o dată cu el, insoțindu-l prin copilărie, adolescență și chiar mai târziu, mult mai târziu, în
Numerele se rotesc înnebunitor, maneta nesimțitoare de metal așteaptă cu teamă ca degetele albite de furie, neputință, frustrare să o smucească nerăbdătoare, mecanisme interne țârâie și se blochează
Un soare fierbinte pe cer, un câmp întins, lanuri de grâu și porumb până la orizont, un drum de praf venind de undeva, un pâlc de copaciți rătăciți în planul netulburat și o clădire micuță străjuind
La început au fost doar câteva grupuri de rebeli fără cauză, luptând dezorganizat și sporadic împotriva unui dușman care-i depășea nu intelectual, ci pe plan tehnologic. Cei ce îndrăzneau să iasă la
Mulți ani a fost orb la ciudățenia casei pe care o cumpărase în tinerețe. N-a băgat de seamă decât ceea ce ieșea în evidență, pentru el a fost un loc în care să stea, nimic mai mult, poate n-a
S-a răsucit numai o dată în somn, și s-a trezit cu ochii închiși încercând să-și amintească. Ceva lipsea. Fereastra deschisă zâmbea către cer, nimic ieșit din comun, o banală cameră de burlac,
O bătaie de inimă, atât îi trebuie celui care ucide. O scăpare de moment, o scurgere de adrenalină prin țevăraia trupului, mâna care se ridică devine simbol și un gând ce se strecoară pe la colțurile
Bună seara. Cu simplitate, bună seara. Nu e bună, știu, dar convențional salut, nu se schimbă, e identic. La înmormântări, la parastase, se zice bună seara, sau bună ziua, sau bună dimineața, nu
EB