Ecaterina Ștefan

păi, faptul că nu prea lăsam comuri mai înainte nu înseamnă că nu te citeam. am extras momente pe care le-am considerat eu importante și cuvinte cheie/simboluri. hamacul este unul dintre elementele ce condiționează dinamismul și nu doar. este un poem bun, am mai zis. scrii bine și pentru asta te admir.

întreg poemul e salvat de dinamică (hamacul / bungee jumping - mi s-au părut ingenioase), dar și ipostazele care se succed, adică agresivitatea secundelor în fața condamnatului, refugiu în lirism, femei, un anume jucăuș (în balansare) ca trecere înspre edificiul iubirii, spațiu interior larg, formă finală identică \"ei\". eu personal cred că-i inutil or de ordin strict fizic penultimul vers. în rest, foarte plăcut, sincer. multă inspirație să ai.

despre lucruri scrise sau nescrise înrădăcinate în firea omenească, care nu pot fi controlate decît dinăuntru. despre cum crește ura dintr-un sîmbure de cuvînt și cum cuvîntul atinge cele mai sensibile fibre. despre muțenia devastării. despre cum plutim și peste abisul morții trăind în alții prin urma lăsată în spiritul lor. despre păcat, durere, autodistrugere și tot ce ține de umanitate.

îmi place seriozitatea poemului, cum izolezi zîmbetul și totodată îi oferi diverse forme prin saturarea cu simboluri. în început ai linii de forță iar strofa a doua păstrează inocența iubirii, aduce gingășie. nu știu dacă ai vrut să scrii \"fie\" în \"poate fie un pistol\" și dacă-i intenționată inversarea lui \"nu\" aici \"care un mai indică Nordul\". dar mă bucur mult să citesc texte de calitate din partea ta.

Carmen, da - căldură, dragoste, relaxare - asta era. ziceam despre o iubire generală, pentru tot ce e viu, uman și frumos.

Nicolae, mi se tot zice de o citică specifică și mă bucur. am ținut cont de forma pe care ai dat-o tu poeziei, recunosc, mai reușit decît mine.

Florin, am simplificat ținînd cont și de sugestiile tale pertinente. dacă ai simțit libertate în sentiment și în stare poetică, înseamnă că mi-a reușit ceva.

Ioana, că ar fi un progres sau cel mai bun text de-al meu, este părerea ta subiectivă. eu mă simt bine în el, dar e loc de mai bine. am modificat finalul.

Teodor, om drag, după cum vezi, am întregit poezia adăugînd și ultimul element care lipsea.

prima strofă - dezrădăcinarea urmei celuilalt din spiritul eului. urmă mărginită de naștere, de moarte. ochii lui obișnuiți cu pierderile, cu ideea de a se lăsa călcat/strivit, ușor manevrat, sau doar supus circumstanțelor.

prada ar echivala cu amintirea vivantă din eul liric în perspectiva \"devoratorului\" ce se alimentează cu imagini de apartenență trecutului, imagini filtrate printr-un erotism brut, în manieră agresivă.

\"hienele\", plasate în plan secund și paralel, exprimă în mod indirect rangul lui uman. satisfacția nesănătoasă de a privi devorarea persoanei iubite, raportînd la început, spune și ea ceva.

în a 5-a strofă, versurile sugerează intensitatea stării trăite prin acumulări lente de sine în matca dușmanului. împăcare cu firea lucrurilor și înțelegerea ei profundă.

versul final exprimă necesitatea de singurătate/înstrăinare.
este conclusiv, raportat la versurile anterioare.

Ela, apreciez mult scriitura ta.

în ciuda imaginilor fragile doar pe alocuri (ce deteriorează cumva impactul întregului), îmi permit a afirm că-i un poem bun prin durerea sfîșietoare, devorarea cuvintelor, senzația de tăiș. ai început bine, chiar foarte ferm, însă pasul următor este generalizat. înțelegi, ai cuvinte și ai durere. cînd aduci grade de comparație, cînd vrei ca efectul să fie cît mai adînc, o metodă mai bună este apelarea la formulări poetice. dacă vrei să exprimi durerea, nu e musai \"durere\" să-i zici, găsești ceva ingenios. pe viitor. adică a evita exprimările directe. apoi \"neputința se excită pe creier\", nu-i f credibil, chiar obscur. strofa 3 mi-a plăcut mult, din toate punctele de vedere și finalul mi se pare sugestiv, concentrat. salvează, deschide, luminează atmosfera.

ce am remarcat aici este felul în care știi a stinge artificiile și a aduce în lumină adevărul mat. factura personală facilitează pătrunderea în atmosfera poemului. îmi place în început cum acțiunile alternează dinspre un personaj spre altul (\"întind vasul mare și tu iei, rupi frunzele\"). simbioza este or un fel de stratopauză, o verigă intremediară în drumul parcurs pînă a ajunge la fruct, sau chiar un rezultat al saturației anterioare, raportate la sine. de asemenea mi-a plăcut cum ai prins impulsul fricii din cățăratul pe trunchi, ura reprimată în hainele martei plus că finalul vibrează sensibil.

citind aici am aflat cîte ceva din psihologia omului. am și zîmbit pe alocuri. oamenilor le plac păcălelile lor tot atît de mult ca adevărul. lucrurile nu sunt decît rareori așa cum par, de fapt, sub aparențe poți găsi tocmai ce te aștepți mai puțin. mie litera H nu-mi sugerează acum nimic altceva decît substanța cenușie, mai ales că azi am trecut măduva la bio.
începi prin a capta atenția cititorului, prin momente cotidiene în care s-ar regăsi fiecare. o formă lejeră de a privi exteriorul, înoți în imagini relaxante pînă la intriga care nu înhață cititorul de guler, ci doar îi trezește interesul și-l ține pînă la capăt. educi o curiozitate excesivă prin insistența de a afla ce semnifică totuși acel H alb pe fond albastru.
parcă eram și eu acolo făcînd sondaj alături de personajul NicHolae DiacHonescu. nu știu dacă a devenit mai important, dar ciudat cu siguranță.
da, este interesant texul.

mizezi pe sinceritatea momentului și adevăr într-o modalitate de exprimare artistică destul de directă. la doar o a doua deschidere a ușii se poate recepta primul vers. inițial mi se părea exagerată o astfel de combinație dar am înțeles pînă la urmă. forma triunghiulară păstrează undeva (mai în apropiere sau depărtare) un țel și transformarea din circularitatea perfecțiunii în concretizarea unei margini mi se pare o mișcare reușită. faza cu chihlimbarul n-am înțeles. adică, de ce anume chilimbar. dar nu asta contează.
legătura dintre oamenii dragi și lumină prin închinare, asta am vrut să specific, precum și faptul că înspre finalul strofelor se încheagă ideea. am observat eu.
nu pot să expic de ce dar îmi place tare repetiția lui \"aici\". de parcă ai îngrămădi toată emoția și tensiunea într-un punct, la un prag, și brusc, o rupere înspre gravitate, apoi suspans, apoi trecerile directe (despre care ziceam la început). cînd aduci față în față și rămîne adevărul dezgolit, în forma lui brută. finalul e, cum să-i zic, asumat la nivelul exprimării, original, interesant. adică bun.

începutul l-ai fi putut combina în imagini astfel încît să eviți enumerația și să concretizezi gîndul. spre exemplu scorbura cu mușcătura de șarpe, acel imprevizibil spre care tinzi. cu luntrea e bine dar pasivă nuanța, sau poate că liniștea și era efectul scontat. nu știu dacă 1001 simbolizează ceva specific. pentru mine e o senzație de ușurare/libertate fiecare treaptă urcată. anume prin \"aerul_rarefiat\", cuvinte care însă nu prea vor să interacționeze sonor dar sunt acceptabile fiindcă-i articulat aerul. punctul final, difuz, e bun acolo. neputință dureroasă. strofa trei vers ultim e f fain. un punct stabil/ o linie concentrată. foarte interesantă substituția din finalul propriu zis, precum și imaginea anterioară - încărcătură spirituală - zbor în recipient - supraconcentrație - efectul ca produs finit.

strofa întîi, versul patru, rupe discursul. se potrivea în apropierea ultimului vers de acolo or să fie cumva izolat prin bare, paranteze sau spațiu sau altceva. poate ai vrut să eviți o anume enumerare.
aproape de scenarizare, în pereche toate elementele. plus combinație de culori. chiar dacă ai izolat prin virgulă, \"tace,_cercuri\" nu stau f bine alături. este totuși o chestie de perfecțiune în ele, ca idee. sau plictiseală recurentă. sau încercare de a combina cu imaginea finală. finalul, da, acolo e ceva sugestiv, dar parcă din alt registru.

îmi place jocul de contrast dintre imagini, ton, manieră. pe alocuri dură, riscantă, dar nu exagerat.

finalitățile eventuale condiționează symbology, cum că în întreg se contruiește o multitudine de semne, fiecare simbolizînd ceva.

adrenalină, acetilcolină și alți mediatori chimici gata să explodeze dinăuntru. un fel limitare a libertății precum și proiecția deplasării din punct inițial pînă-n cel final, cu optimism.

nu atît divinizare cît marcare a unui \"altfel\" în sine. fain tare holul cu uși identice și felul în care purifici ideea de orice elemente care ar putea altera coerența. sinceritate, verbe. fragment 4 îmi place cel mai mult.

stîrnește zîmbetul momentu-n care oamenii au nevoie de hartă pt orientare în spațiu la nivelul colțurilor. imprevizibilul e riscant, într-adevăr. depinde din ce perspectivă e să privim. e ceva agresivitate acolo, bun pt nerv.

e mai bine aici pentru că ai învățat a comprima și a reda clar ideea. plus că are profunzime - trecerea subtilă din static în viu, ideea că doar în vis mai putem plînge. realitatea e prea rece, ne depărtează. distihul de mijloc păstrează motivul visului frînt. foarte bine continui ideea la nivelul gîndului, cum că ar fi ceva imaterial. pe lîngă gravitatea necesară mi se pare cam dramatizat, dar nu poți controla nivelul lucidității, dramei sau entuziasmului cînd inima dictează. pui accentul pe epitet. aici ai manevrat relativ bine cu el însă grijă pe viitor să nu fie în exces în scrieri foarte scurte.

Răzvan, ai descifrat foarte aproape mesajul, tangențele dintre concepte, apartenența la interior/exterior. mulțumesc mult pentru parcurgerea atentă, rezonanță.

Tamara, bine ai remarcat atmosfera apostolicească și contrastul pe care se pune accent. cuvintele tale mă încurajează mult. mulțumesc pentru aprecierea-ți generoasă.

Teodor, trecerea ta mă onorează și în aceeași mă motivează să merg mai departe cu încredere și bucurie că îmi este cineva aproape. mulțumesc pentru sinceritatea și statornicia cititorului din tine.

Victor, ai scris aici foarte rafinat și elogios. aproape de adevăr ai simțit finalul. mulțumesc că văzui feminitate și frumusețe.

Ioana, apreciez mult aplecarea obiectivă asupra textului. mă bucur că zici, că am de la cine învăța. firește, o să țin cont pe viitor în a evita anumite formulări clișeice, doar că nu tot timpul e posibil. mulțumesc că știi a deosebi punctele tari de cele fragile.

să întreb dacă \"paginiile albe\" este scris așa intenționat sau este un \"i\" în plus la mijloc.

aș fi scris \"fără de răspuns\" ca să evit \"ră_ră\" însă nu-i mare tragedie. mi-a plăcut poemul chiar de la prima lectură. am simțit un ton grav, răspicat, chiar melodios. despre imagini și cît de bine le combini nu știu dacă are rost să mai spun. poezia are dinamică variată. se trece și prin spații reci și calde (sîngele / clepsidra inimă).
\"în casa ta luminile s-au stins\" - un moment necesar de recreere, de a contura suspansul sau chiar liniștea.
cînd am ajuns la \"coastă\", m-am gîndit și eu la o bifurcare a sensului însă una reușită, mai ales că începutul e f reușit și chiar aveai nevoie de un final pe măsură.

aici o poezeie frumoasă. o anume siguranță că ești aproape de cel drag, cum că atunci nu mai contează unde te duci. ești văjit. combinație între credință și sentimente. tăcere la răscrucea pașilor, cînd sufletele se îmbrățișează. \"dorinți\" se scrie \"dorințe\", în rest, nu mă voi opri asupra abaterilor de la ritm care sunt acceptabile cred.
doar mă așez și eu lîngă liniștea bisericii și tac, răscolind în imaginile din albumul amintirilor frumoase. mi-a făcut plăcere să citesc aici. o fi efectul simfoniei pe care o ascult în paralel. note de tandrețe.

ce-mi place mie în textele tale este acuratețea. întotdeauna găsesc idei bine plasate astfel încît să armonizeze și să se păstreze un ritm unitar, atmosfera întreagă. aici agitație. necesitatea vitală de a trăi prin celălalt, a-l căuta. nu aș fi repetat tilul în text însă probabil e voită structura inelară. oricum ar fi, te citesc cu plăcere de fiecare dată.

momentele de care m-am împiedicat sunt: \"și-mi lasă păr și noroi\", \"pe care-l cunosc care...\" și \"fac_curat\". nu văd rostul celor două puncte din fiecare vers, aliniate în stînga.
îi zic o povestioară centrată în jurul unui maidanez. poate să aibă interferențe cu realitatea, poate să nu. în viziunea unora anume așa tipuri de dicurs sunt plasate în categoria veridicității și poeziei moderne. eu una prefer nițel alt stil de abordare a poeticului în texte, chiar în poeziile tale. doar înspre final găsesc o idee ce poate fi suprapusă mai multor situații de viață, cu aer conclusiv.