Fără întoarcere

primele două versuri sunt chiar bune, au ironie fățișă. după care parcă se alunecă în pompos.
mare păcat de ele.
în strofa doi ar mai fi versurile 3, 4 și 5, în aceeași linie cu debutul textului, dar sufocate de ce urmează (mai e și repetarea fi-fi).
ideile nu sunt rele, nici chiar cea finală, numai că, bref, formularea lor ar putea fi lucrată.

adevărul e că mă sufoca și pe mine partea pe care ai menționat-o în prima strofă. am mai \"aranjat\" un pic acolo și am scăpat de un fi, că nu văzusem. formularea, o să se perfecționeze ea cu timpul. acuma, cioplesc și eu cum pot. mulțumesc de observații.

uite, așa aranjată, strofa primă e legată și în picioare. în tonul ei, în linia pe care o deschide, pe care o servește în calitate de taman primă strofă (deci deschizăreață) ar putea merge textul, ziceam, zic. e deja mai aerisit acum, ar fi talazurile artificiale care îngreunează, dacă e să insist.
dar de acord, șlefuirea e continuă la oricine, cu siguranță.

tare te simpatizez. la ele, chiar la talazuri mă și gîndeam că-s în plus. merci mult.

am citit textul încă în primele minute de la postare. forma de acum, mult mai aeresită, îmi place. deși deschiderea lui spre meditație este evidentă ,limbajul coerent conferă, cititorului din mine, înțelegerea mesajului întocmai, dar ultimul și antipenultimul vers se încăpățânează să se lase descifrat...deși, prin acolada prima strofă-ultimul vers, există legătură

cu sinceritate,
teo

mă bucur că ți-a plăcut această variantă, că ajunge direct la cititorul din tine. la un deși există - da - legătura despre care vorbești. mulțumesc.