Poezie
să plutesc
2 min lectură·
Mediu
într-o barcă lipsită de vâsle, într-un râu care nu se mai termină,
sub un cer tulburat, o apă limpede ca ochii unui copil iubitor,
mimând cu certitudine direcția căii, ghemuiți în aceeași barcă,
ochii mei, ochii lui iubitori. ghemuit pe o piatră când vulturele bate din aripi,
așa, rectiliniu, paralel cu drumul, cu apa, cu cerul, cu orizontul,
unduiri ale corpului, rotirile din coborâșul scărilor împrejmuite de ziduri,
firele de nisip îi mângâie bătrânețea setoasă - cămilă în inima unui deșert.
țin minte bine momentele pe care le regretam trăindu-le,
fiindcă știam că o să dispară și o să treacă în rândul acelor gânduri
care sunt ușor de închipuit. îmi amintesc mult prea bine visele
pe care le-am avut ieri, visele pe care le-am avut azi și cele pe care
le voi avea mâine, fiindcă le am în fiecare zi. sunt tot ceea ce vreau
să devin. nu-mi amintesc doar când ultima dată m-am tuns, când mi-am
cumpărat haine sau încălțăminte și din ce motive am plâns.
cineva mi-ar șopti simplu, da, pe alocuri, viața e crudă
îmbrățișați în nemișcarea aceea pe care nu o deosebești prea mult
de o moarte blândă și tandră, să nu pleci de lângă mine, să nu mă
lași animal suferind în umbra din cealaltă parte a dunii, când
lighioane flămânde vor alerga-nspre sângele proaspăt scurs,
amestecat cu țărână.
055502
0
Ia de la mine: http://www.youtube.com/watch?v=YTLGCH1r97c
Archibald Haddock