Atât de curat

Ecaterina,
Lapovița care țăcănește acum în gemul meu și pe care, probabil, o auzi și tu la geamul tău, insistă să-ți transmit că poemul tău e pe cale să devină o bijuterie,
în sensul că în cele dinurmă ar putea să sune așa:
iar când ajung la
coaja lămâiei (...)
simți cum parcă
noaptea se dezbracă
mai sus de pervaz
și chiar de n-ai stat sub
cerul ud
îți picură stropii din păr
ca și cum ai fi parte
din cerul acela
și-ai vrea să rămâi
sub coaja lâmâiei
în dragoste
o floare care să-și strângă
puternic
petalele împrejaur
și doar dimineața
să înflorească

Plăcut! Finețe de dimineață!

mulțumesc frumos pentru că n-a fost zadarnică trecerea dvs pe aici. am schimbat textul pentru acea armonie pe care ați simțit-o mai bine în lipsa acelor versuri.

și mi-a fost de ajuns cititul pe seara asta...
\"iar când ajungi la
coaja lămâiei
simți cum parcă
noaptea se dezbracă
mai sus de pervaz\"
sună atât de firesc, de nou... mi-e greu să vorbesc despre. spun doar că poezia se face ghem aici în coaja de lamâie și așteaptă ușor, delicat, să înflorească în cititor.

alex

ultimele 2 versuri strica totul. citeste fara ele si vezi ce efect are

dorin, am mai scurtat si de-acolo.

alex, bucuroasa ca ti s-a facut ghem poezia aceasta.

multumiri.

foarte cool final. daca toate iubirile s\'ar sfarsi asa...