album

câte priviri ne mai rămâne de îmblânzit?

\"Dezastrul e parcă mai tânăr decât scrisoarea cu rânduri șterse\", bine ai revenit. Am văzut un typo pe acolo. Mi se pare puțin greoi spre final. Oricum, mă bucură prezența.
LIM.

Finalul are forța de greutate a textului, în ciuda unei \"bâlbe\" dificil de recitat, remediabile de-altfel, \"când câinii\".
Titlul sufocat de patetism.

construiesti poezia din flashuri de imaginatie, chiar daca nu ai nicio ordine, nicio logica uneori. in general, autorii tineri scriu asa si cand ii pui sa explice ce au vrut sa zica, iti vor raspunde ca asa le-a trecut prin cap. deh, teribilismele specifice...

in loc sa faci un turn babel din metafore si sa obosesti evident cititorul, mai bine te-ai concentra asupra unui singur cadru, lasi infloriturile la o parte si scrii ce te doare mai tare. intr-un cuvant sinceritate. altfel, constructia este artificiala. ia ca exemplu marii poeti, urmareste firul epic, cursivitatea si imaginea de ansamblu.

ai facut un adevarat terci dintr/un subiect valoros
poți să nu-mi raspunzi la comentariu pentru că știu deja că va fi unul foarte dușmănos, acest text fiind unul nereușit, ratat din punct de vedere stilistic și arhitectonic
dar trebuie să recunosc, după cum am subliniat foarte subtil mai sus, că acest text conține și idei merituoase, precum: Lipsim, dar nu uităm câte priviri ne mai rămâne de îmblânzit/ mizeriile din adevărurile ce ne aparțin.

apropo, ar fi corect câte priviri ne mai rămân de îmblânzit și fii atentă, căci greșeli de de genul acesta, neexceptându-le pe cele de exprimare, faci cu duiumul...

Poemul are compozițional, o structură barocă într-o perspectivă panoramică a entității în raport cu trecut-prezent-viitor, planuri succesive ideatice, conferind o notă caracteristică autoarei. Cu alte cuvinte, originalitate, potențial, creativitate.

Da, ultimele trei versuri au forța de greutate a textului.

Există la Ecaterina Bargan o capacitate impresionantă de a orchestra cuvintele în așa fel încât să devină metafore, să înflorească. Fapt remarcat de mult timp.
Este o însușire nativă de-altfel, ce merită șlefuită, ca orice cărbune ce într-o zi va fi un diamant.

Eu personal sunt convinsă că autoarea va trece în revistă încă o dată textul pentru a aduce unele corecturi necesare și va continua să scrie.
Pentru că, da, aceasta e menirea ei.

A, si sa nu uit, Ecaterina. Cred ca ai nervul necesar si doza de orgoliu astfel incat sa nu tii cont de parerea unora care nu se pricep deloc la poezie. Nu comentariile laudative te vor ajuta ci intentiile cu adevarat sincere.

Cu o mentiune, carbunii nu devin diamante prin slefuire, pietrele pretioase se formeaza la presiuni uriase in interiorul scoartei pamantului. Presiunea in cazul de fata este exercitata de comentarii, insa numai tu singura poti scoate diamantul la suprafata... \"forand\" la \"mari adancimi\"...

Va mulțumesc frumos pentru părerile voastre împărțite, lucru care nu mă miră, ținînd cont de faptul că fiecare are drept la opinie și simț artistic, bunăoară, diferit. Silvia, nu știu ce te-a făcut să crezi că voi fi răutăcioasă în răspunsul către tine. Am învățat să primesc cu deschidere și bună inimă critica în toată diversitatea ei, mulțumind celora care o simt. Eugenia, am făcut modificări de persoană de la singular și mi-a mai scăpat câte ceva. Liviu, nu observ typosul. Da și e greoi de tot. Ionuț, n-am scris de mult timp. Să-mi fie scuzată stîngăcia poetică. Aș vrea eu să fiu mai talentată, mai citită, mai iscusita, mai... dar asta e. Mulțumesc.