Dușan Baiski

Ioane, dă-mi și mie un e-mail pe adresa dbaiski_AT_gmail.com
Înlocuiește _AT_ cu @.
Am ceva să-ți comunic.

Ioane, mă întrebi de neam: sunt sârb de origine. Deci am lămurit automat și rădăcina numelui de botez: da, dușa în limba sârbă înseamnă suflet. Cât despre Numele de familie, acesta pare-se că vine de la localitatea maghiară Baja, unde, pe vremuri, au locuit și sârbi. Dar cu migrațiile astea de pe timpul turcilor... Numele meu în limba sârbă, cu caractere latine, se scrie corect Dušan Bajski. În buletin sunt trecut Dușan Baiszki (sz se citește în maghiară s; asta mi se trage de pe timpul Imperiului Austro-Ungar). Și fiindcă nu era scris corect în nici o limbă (sârbă, română, maghiară), am renunțat (doar în literatură) la z, să fie scris corect măcar în românește. No, asta-i tăt, cum zice bănățanu.

Sunt un călător întârziat. Dar niciodată nu e târziu să-ți urez și eu, dragă Victoria, un excelent LA MULTI ANI!

La mulți ani, Andreea!
Îți doresc tot ceea ce-ți dorești și tu. Și îndeosebi versuri frumoase.

De fapt, nu atât graiul, cât literatura în grai bănățean este un fenomen despre care se merită a se discuta. Un asemenea lucru nu se putea naște decât în anumite condiții istorice. Banatul a fost, până la alipirea sa la Ungaria, un veritabil teren de experimente, îndeosebi economice, al Austriei imperiale. Dovadă și faptul că tocmai în Banat a fost consemnat un lung șir de premiere chiar europene. Banatul a fost singura provincie europeană fără nobilime. Cu toate vitregiile vremurilor, românii, și nu doar ei, au putut gândi și au putut visa dintr-o cu totul altă perspectivă (oricum nu cea de iobag într-o societate dominată de latifundiari, cum s-a întâmplat în alte zone ale României de astăzi). La asta s-a adăugat și conștiința de sine ca națiune, care trebuia să fie cumva exprimată. Așa s-a ajuns la primii scriitori în grai bănățean.
Așadar, graiuri există în toate provinciile istorice ale României. Doar că au lipsit oamenii care să scrie în acele graiuri.
Interesant este însă și faptul semnalat de Anton Potche (căruia îi mulțumesc pentru surpriza pe care mi-a făcut-o traducându-mi una dintre povestiri în limba germană). Și sârbii din Banat (inclusiv cei din actualul Banat sârbesc) vorbesc un grai aparte. De fapt, este vorba de faptul că etniile bănățene au preluat unele de la altele o seamă de cuvinte. În Banatul de până la cel de-al doilea război mondial și destulă vreme după aceea, era absolut normal să vorbești cel puțin patru limbi. Astfel că nu era greu deloc să vorbești un grai și să-i înțelegi împrumuturile. Un alt curs al istoriei ne-ar fi putut duce la o limbă bănățeană. Este o idee utopică, desigur, dar nimic nu este imposibil pe această lume.
Chiar mă gândeam să scriu un articol dedicat graiului bănățean, respectiv seniorului Marius Munteanu. Mi-a luat-o însă înainte prietenul meu lugojean Cristi Ghinea, prin articolul de mai sus. Îl felicit și-i dedic o stea meritată pe drept.

Ai dreptate, Tudore. Ar fi bine să facem publice angoasele care, din nefericire, ne urmăresc și acum. Literatura are și calități psihoterapeutice. Avantajul unui scriitor e că poate să-și transfere ofurile pe seama personajelor. Mi-ai dat o idee bună. Sper să-mi iasă o proză bună.
După 1989, am și scris unul sau două episoade cu titlul de „Frontieriștii“, într-o publicație care a dispărut. Alții au reușit să scoată și cărți. Eu nu am fost frontierist. Dar, datorită faptului că mergeam des în zona de frontieră, unde mai aveam rude, eram umilit sistematic ca unul care este un potențial transfug. Iar umilința din partea unui locotenent a pus capacul. Am scăpat la mustață de ceea ce li s-a întâmplat multora ajunși în zonă. Ce anume, cred că-ți dai foarte bine seama. În fine, mă voi gândi la o povestire. Când va fi gata, o voi posta-o pe acest site. Toate cele bune!

Sorine, nu credeam că voi da de această poezie pe Internet. O cunosc foarte bine auzind-o citită în grai bănățean de bunul meu amic din Ocna de Fier, pe nume Gheorghiță Brebenar. Și nu e singura ta poezie pe care am auzit-o. De fiecare dată când merg pe la Gheorghiță și când sunt îndeplinite anumite condiții (flașa-i plină pe credenț, ș-apoi pe masă), el își scoate propriul caiet cu propriile-i poezii în grai. După care trece la Sorin Olariu. Și la ceilalți corifei ai genului. Ai deja o armată de fani. Fiindcă, de regulă, trec pe la Gheorghiță când am invitați dintre cei care apreciază literatura (La Ocna de Fier am și eu o căsuță de suflet). E mai greu când printre invitați se află unul care nu-i din Banat și nu poate gusta sută la sută savoarea graiului nostru. Din păcate, transcrierea unei poezii în grai e foarte dificilă și e nevoie de un bun cunoscător al graiului care s-o citească fără poticneli. În săptămânile următoare sper să-l pot întâlni pe Marius Munteanu, titanul. Vreau să dedic o pagină întreagă creațiilor în grai bănățean în săptămânalul Agenda din Timișoara. Păcat că pe Internet nu există un site dedicat graiului bănățean.
Până atunci, dă-i, uico, tare, că aștept și poezii noi de la tine. Nu mă sfiesc să pun acestei poezii o stea. Pentru că merită.

Cu prietenie, Dușan Baiski de la Cimișoara

Draga Tudore

Îmi cer mii de scuze. Cred că am fost prea dur. Am reacționat emotiv. Te rog să mă înțelegi că am și eu niște amintiri foarte neplăcute despre comportamentul unor grăniceri.
În speranța că am îngropat securea neînțelegerilor, îți doresc și eu tot ceea ce-ți dorești și tu!
La mulți ani!
Dușan Baiski

Dragă Tudore

Am tot respectul pentru cei care își respectă jurământul față de patrie. Și eu, in calitate de cetatean si de soldat roman, am jurat să apăr și să respect RSR. In calitate de cetatean al Romaniei de astazi, voi face acelasi lucru. Singura mea patrie nu poate fi decat Romania.
Probabil și străbunicii mei au fost grăniceri pe Valea Mureșului. Am amintiri frumoase despre zona de graniță de la Cenad. Poate nu aveam o imaginație atât de bogată dacă, pe vremea dictaturii ceausiste, aveam acces pe malul Muresului, la Cenad (Timis). Dar n-a fost sa fie.
Numai ca am mult mai multe amintiri urate despre granicerii de pe timpul lui Ceausescu. Cristian Ghinea nu vorbea nicidecum despre acestia, ci despre niste generali romani servind patria... austro-ungara. Tocmai de aceea sunt absolut surprins de interventia ta.
Spui la un moment dat: \"cei care au trecut granița prin sectorul meu de pază să nu se laude, să nu se împăuneze cu false merite! Nu au nici unul.\"
Ce sa inteleg de-aici? Au fost cu totii lichidati incercand s-o stearga la unguri sau la sarbi? Ai vreun \"merit\" in uciderea lor? Sau in prinderea si chinuirea lor? Cunosc metodele graniceresti aplicate celor prinsi ca voiau sa paraseasca RSR. Este pentru tine vreun merit in \"decorarea\" celor prinsi?
Cred ca ai facut o mare greseala. Ai deschis cutia Pandorei. Mai cu seama acum, la 15 ani de la Revolutia din decembrie 1989.
Sunt cu atat mai surprins cu cat un fost \"securist\" de frontiera\" (granicerii au intrat in randul MI la un moment dat), in loc sa-si vada de pensie, vine si tulbura niste ape de... interior, cele ale poetilor si scriitorilor. Sau, te pomeni ca vei fi niscaiva provocator? Sa-ti dea Dumnezeu sanatatea pe care o meriti, insa eu unul n-am sa uit niciodata ca niste indivizi de teapa ta mi-au distrus 35 de ani din viata si nu mi-au dat voie sa cunosc libertatea.
Asa sa-ti ajute Dumnezeu cum i-ai respectat tu pe cei care au simtit nevoia gustului libertatii si au nimerit pe zona ta de fasie.

Un fost locuitor al zonei de fasie,
Nici nu mai are importanta cum se numeste

Interviul lui Cristian este genul de text care îmi place în primul rând datorită subiectului. Tocmai fiindcă mă pasionează istoria. Iar interlocutorul lui Cristi oferă o serie de noutăți pe care nu le-am cunoscut. Traducând însă „Migrațiile“ lui Milos Crnjanski, recunosc spațiul și timpul. Și Crnjanski a abordat viața grănicerilor bănățeni, dar de etnie sârbă. După desființarea regimentelor de graniță și trimiterea lor în agricultură (desființarea unor privelegii acordate de împărat sârbilor din imperiu), aceștia devin un soi de rătăcitori, de mercenari în armata austriacă, în luptă nu atât cu dușmanii austriecilor, ci cu ei înșiși. Noua situație îi face să se gândească la emigrarea în Rusia. Unii o fac și se mută pe teritoriul Ucrainei de astăzi. Unde se naște, în curând, Noua Serbie.
O foarte recentă „descălecare“ la Viena (de fapt, prima) mi-a întregit întrucâtva tabloul format despre istoria spațiului bănățean. Am călcat practic pe urmele unora dintre bănățenii (nu are importanță etnia lor), mai mult sau mai puțin vestiți, până prin apartamentele imperiale de la palatul Hofburg. A fost, desigur, o experiență fantastică. O incursiune prin istorie.
Are Cristian dreptate că o serie de teme și subiecte sunt încă, din păcate, prea delicate pentru a fi abordate de jurnaliști. Iar faptul că el a trecut pragul psihic este o dovadă că se schimbă lumea, se schimbă timpurile. Recent, doi eminenți istorici timișoreni, tată și fiu (de etnie sârbă), au publicat o carte care tratează relațiile româno-sârbe într-o lumină mai puțin romantică. Deci, se poate. Intrarea în Uniunea Europeană (nu în Europa, cum greșit se folosește în mass-media noastră) înseamnă o reglare a conturilor istorice. Ne place sau nu ne place.
Interviul lui Cristian merită o stea. Cel puțin una.

Constat că, din păcate, cei care au trecut la treabă nu se regăsesc în Romanian Team. În afară de Mihai, despre care însă nu știu nimic. Desigur, nu este obligatoriu să faceți parte din echipa românească. Dar am explicat mai sus logica prezenței voastre în această echipă.

De scanat poate să scaneze oricine are cont deschis. Se scanează cărțile la care nu există probleme privind drepturile de autor. Scanarea se face la 300 dpi, iar imaginile se salvează în format .jpeg sau .jpg. Imaginea se salvează cu numărul paginii scanate. Se scanează toată cartea, inclusiv coperțile, tabelele și fotografiile. Toate imaginile se salvează în același director, iar directorul se zipuiește și mi-l trimiteți mie.

Bine ai făcut, Costele. Dar mi-e teamă că fără bani nu se poate face nimic. Dacă ai văzut fotografia, ai văzut că acoperișul e din tablă, nu din șindrilă, cum a fost la început. Dar asta e.

Echipa românească de pe Distributed Proofreaders Europe este deocamdată formată din două persoane. Adică din mine, în calitate de leader, care am și inițiat echipa pe data de 14 ianuarie 2004, și din Ovidiu, care mi s-a alăturat o lună mai târziu. Nu avem multe pagini corectate deoarece, până de curând, nici nu prea am avut ce corecta. Dacă vă alăturați echipei românești, nu înseamnă că puteți să vă implicați doar la corectura cărților românești. Dar numărul de pagini corectate se va aduna la echipa românească, ceea ce este totuși important. Se va ști că existăm și ne pasă de cultura noastră.
Pentru a primi un cont nu trebuie decât să vă înscrieți. Nu e vorba de nici un nivel.
Pentru cei care cunosc engleza, site-ul http://dp.rastko.net conține și un FAQ. Din păcate, eu n-am făcut nici o oră de engleză. Am înțeles de la administratorul site-ului că se lucrează și la interfața în limba română. Dar se lucrează cam de multă vreme.
Sunt de acord că unele pagini se corectează mai greu, dar asta este. De asemenea, sunt de acord că nu tot ceea ce se corectează este neapărat ceva valoros. Însă de noi depinde ce găsim pentru scanat. Eu am de când să scanez săptămânile viitoare „Literatura bănățeană dela început până la Unire. 1582-1918“ de Ion Dimitrie Suciu. Cartea a apărut la Timișoara, în 1940, la Editura Regionalei Bănățene „Astra“. Fix 400 de pagini A5. Cine mi se va alătura la corectură?
După ce veți obține un cont, veți vedea că, într-un an de zile, unii au corectat peste cinci, șase mii de pagini, iar unul chiar peste zece mii de pagini.
Fiecare echipă are și propriul forum de discuții. Deci și cea românească.
Vă urez succes!

Am fost întotdeauna un independent și asta m-a costat al dracului de mult. Și tot nu m-am învățat minte. Am crezut și cred și acum că respectul contează mai mult decât gașca. Oricum, mulțumesc pentru steluțe tuturor celor care s-au încumetat să le acorde apelului meu. Sincer să fiu, încă nu am acordat nici o steluță. La poezie nu mă prea pricep (precum nici la inseratul fotografiilor), iar la proză sunt poate prea pretențios. Dar fiți siguri că voi acorda steluțe. Că d-aia mi s-a acordat acest drept. Important este că apelul meu a stârnit interes. Fiind acum acasă, pe propriul telefon consumator de impulsuri, nu pot vizita Gutenbergul. Dar mă bucur că voi avea companioni în Romanian Team. Dar și de corectat cărți românești de valoare și, evident, reprezentative. Astăzi este, totuși, 1 Decembrie. Este ziua literaturii române. Este ziua literaturii universale. De ce nu?

Dat fiind faptul că lucrările cu steluțe sunt mult mai accesate, indiferent de autor, iar acest text a fost scris numai și numai în scopul de a se ajuta literatura română pe Internet, rog membrii www.agonia.ro să ofere steluțele de rigoare.

Este pentru mine o surpriză plăcută să citesc nu unul, ci patru texte de-ale tale. E limpede că ai experiență în scris. Mânuiești bine firul epic, personajele tale sunt vii, bine conturate. \"Cimentul\" îmi susține această afirmație. Ceva mă face să cred că ai publicată nu doar o carte, ci mai multe. Nici nu s-ar putea altfel. Aștept și alte povestiri. Dar nu le posta la grămadă, fiindcă le voi pierde. Cel mai bine e ziua și povestirea. Succes!

Dă-mi, te rog, un \"bip\" pe adresa de e-mail:
dbaiski@gmail.com. Am să-ți pun o întrebare de ordin tehnic.

De ce ai ucis pisica de tot? Da, ai ucis-o, fiindcă marea miză a povestirii se anunța a fi tocmai biata Firuța. Nu mă interesa nașterea lui Ionadi (probabil ceva între Ion și Adrian). Și nici plecarea lui Petre în străinătate. Trebuie să speculezi la maximum imaginea cu pisica \"moartă\". Renunță la tot ceea ce urmează după transportarea mâței în bucătărie și regândește sfârșitul. Ai imaginat o atmosferă balcanică grozavă. Trec deocamdată peste chichițele de bucătărie și aștept rescrierea poveștii. Dacă poanta cu pisica ai auzit-o sau chiar ai trăit-o, deși nu exclud că poate este din pură imaginație, ai destulă forță pentru un final pe măsura începutului. Succes!

Dragă Horia. Dragi agoniști. M-am înscris în/pe acest site tocmai datorită aerului său tineresc, degajant, fără (sper) găști și gășculițe. La un moment dat, cineva m-a deconspirat. Ãsta-i scriitor! Preferam să fiu un oarecare și să mă simt în largul meu. Adică așa cum mă simțeam cu ani în urmă pe la cenaclurile studențești din Timișoara. Doar așa se învață scrisul. Chiar dacă există mult prea multă literatură de proastă calitate pe Internet, există și multe lucruri bune. Și scriitori talentați. De la care pot și eu învăța.
Așadar, nu mă luați cu \"domnule\". Mai ușor se comunică apelându-se la acel pertu. Nu sunt pentru o dezinhibare totală (își are și inhibarea rolul ei), dar noi, cei de pe www.agonia.ro suntem (sau cel puțin asta dorim) o echipă.
Oricum, îți mulțumesc pentru nivelul acordat. Tocmai scriam un comentariu când am descoperit în josul paginii \"ATENTIE! ACordarea unui +...\". Abia după ce am citit instrucțiunile mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Și am bănuit că tu ești \"vinovatul\".