Literatura în grai bănățean este un fenomen viu

Literatura în grai s-a impus în spațiul bănățean de-a lungul anilor, în mod continuu, de la Victor Vlad Delamarina și până la creatori actuali, precum Virgil Șchiopescu, Ionel Iacob Bencei, Ioan Ghera, Marius Munteanu, Dorina Șovre, Petru Andraș, Ioan Vodicean, Doina Pătruț, Ioan Jorz, Ion Căliman, Lică Lăzărescu, Ioan Fărcaș, Ionel Stoiț, Mircea Popescu etc. Despre evoluția acestui gen de literatură ne-a vorbit un bun cunoscător al fenomenului – universitarul timișorean Ioan Viorel Boldureanu. Literatura dialectală, mai veche decât cea națională - D-le prof. dr. Ioan Viorel Boldureanu, suntem în preajma Sărbătorilor și, în această ambianță specială, cuvântul “tradiție” capătă o semnificație aparte. Atunci când vorbim despre cultură și tradiție referindu-ne la spațiul bănățean, nu putem omite fenomenul literaturii dialectale. Cum se prezintă acesta, în anul de grație 2004? - Desigur, literatura dialectală bănățeană are un certificat de naștere ferm consemnat de istoria literaturii române, printr-un nume cardinal al ei: Titu Maiorescu. Această literatură este consemnată și de alt mare istoric literar, George Călinescu, în monumentala sa “Istorie a literaturii române de la origini și până în prezent”. De asemena, fenomenul este datat de un reputat istoric al Banatului, I.D. Suciu, care stabilește, pentru literatura dialectală, borna de naștere la 1582 - vechime pe care literatura națională nu o are. La ordinea zilei este resuscitarea, recalibrarea literaturii bănățene în grai– Banatul fiind singura provincie istorică și cu o identitate consolidată cultural, care își păstrează acest fenomen, în viață. Desigur, este regretabilă și dureroasă pierderea unor confrați de talia profesorului Ștefan Pătruț sau a artistului Gheorghe Vuia, care au pășit în lumea drepților. Primul a fost un om neostenit, care, pe parcursul a 15 ani, a contribuit enorm la relansarea acestui fenomen și mai ales la extinderea amplitudinii și notorietății lui, care depășește acum limitele Banatului istoric. Multiculturalitate în sânul aceleiași culturi Problema care se pune este aceea a unei mărci identitare cu valoare de unicat. Această marcă identitară, într-o Europă unită, este absolut necesară. Una este să avem identități prefabricate, alta este ca ele să fie concrescute. Prin aportul ei particular și individualizat, provincia noastră contribuie la concertul culturii europene, purtând marca românească, dar și a unei identități locale. Este expresia unui fenomen de multiculturalitate în interiorul aceleiași culturi, în expresia și cultura aceleiași limbi, însă într-o varietate păstrătoare a valorilor sale. Prin literatura dialectală, graiul bănățean își dovedește o expresivitate cu funcție estetică, care contribuie la conservarea unei tradiții. Recunoaștere din partea Uniunii Scriitorilor Pentru că vorbeam de tradiție și rolul ei de a omologa o ființare anume în spațiul culturii și în cel socio-geografic, de geografie umană, literatura dialectală bănățeană primește tot mai multă recunoaștere. Concret, mă refer aici la noua și judicioasa poziție a Uniunii Scriitorilor din România, care, prin filiala Timișoara și strădania remarcabilă a criticului de notorietate națională, Cornel Ungureanu, s-au angajat în deplină cunoștință de cauză față de valorile literarului de a pune în lumină cât se poate mai bine această literatură. Prima bucurie și confirmare solidă, serioasă, a venit odată cu recunoașterea volumului, excepțional prin calitatea poetică, pe care octogenarul Marius Munteanu l-a lansat recent. Aportul și contribuția lugojenească la acest fenomen este un plus de încredere și de speranță în legitimarea temeinică și profundă a spiritului bănățean și aici vorbim de un fenomen constructiv. Un fenomen de notorietate pentru cultura națională - Credeți că acest fenomen este înțeles așa cum trebuie în restul țării, sau pare o “bizarerie” proprie Banatului? - Trebuie înțeles fenomenul ca atare, iar felul în care este considerat, de aicea pleacă. Fenomenul, în semnificația lui, pentru cultura națională, este de notorietate, iar celelalte provincii trebuie să-l considere în această lumină și nu ca un divertisment sau ca pe o ciudățenie. Este o literatură serioasă, într-o versiune și de o varietate care în alte locuri din țară lipsesc. Asta nu presupune ca fenomenul să nu fie just reperat și just situat. - Ce părere aveți despre importanța unor publicații specializate, gen “Tăt Bănatu-i fruncea” – revistă a Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean sau “Vasiova”? - Revistele pe care le-ați numit sunt publicații de prim plan, în ciuda circulației lor restrânse. Ele sunt mai mult decât bine venite, contribuind, prin scris, la consolidarea literaturii dialectale, în măsura în care o găzduiesc în paginile lor. Indiferent dacă materialele sunt scrise sau nu în grai dialectal, ideea identității locale își face loc. - Cum apreciați contribuția unor creatori din Voivodina – Banatul Sârbesc la literatura română, prin intermediul poaeziei în grai? - Desigur, primul creator de valoare care îmi vine în minte la acest capitol este poetul Vasile Barbu, președintele Societății literar-artistice “Tibiscus” din Uzdin, însă ca el sunt mulți alți autori talentați care, afirmându-se prin literatura dialectală, se situează cel puțin la egalitate cu alți creatori din afara acesteia. Tradiția, perpetuată prin cenacluri radiofonice - Ca promotor al graiului bănățean, inclusiv prin intermediul televiziunii (n.r. – I. V. Boldureanu este realizator al emisiunii “La givan cu uica Niță” – la televiziunea Analog din Timișoara), care ar fi, după dv., cele mai nimerite mijloace de promovare a literaturii dialectale în perioada actuală? - Eu cred că principala modalitate, care este prezentă în programele și proiectele cenaclurilor în grai, este aceea de a extinde fenomenul, nu numai prin lărgirea sferei cititorilor ci și prin formarea, strunirea tinerelor talente. Acest lucru se realiozează în principal prin activitatea cenaclurilor “pui” ale literaturii dialectale, care, în majoritate, au format radiofonic. Așa este cenaclul de la care s-a pornit, “Gura satului” din Timișoara, așa este cenaclul din Lugoj (“La givan”), sau cel din Caransebeș (“La poșmândre”). Este bun și un festival ca “Tata Oancea” de la Bocșa, de fapt sunt patru festivaluri de acest gen – toate fac parte din acest proiect foarte susținut și foarte nuanțat, care, într-un fel, constituie o instituționalizare prin forțe proprii – nu impusă sau cerută de cineva, ci venind din însăși ființarea fenomenului, ca atare. Asociația Scriitorilor în Grai, prin poetul Ioan Căliman, prin profesorii Ioan Ghera și Doina Pătruț, au extins aria de exprimare a acestor creatori, implicând oameni talentați, inclusiv din Bocașa, Oravița, Bozovici și până la Șiria. Toți aceștia și-au descoperit propriile lor modalități de expresie. Rostirea bănățeană, ca emblemă - Așadar, este un fenomen care se dezvoltă cu mijloace specifice literaturii… - Da, este o mișcare care a pornit și se susține prin ea însăși; e drept, este nevoie de cultivarea și de încurajarea ei. Prin ridicarea continuă a ștachetei valorice, mișcarea devine credibilă, atrâgând după sine o percepție tot mai înaltă a fenomenului. Am remarcat cu bucurie că mulți intelectuali bănățeni, unii de o remarcabilă elevație, folosesc în anumite ocazii rostirea bănățeană ca pe o emblemă. Desigur, în Lugoj acest lucru e cunoscut de multă vreme, pot spune că a fost perpetuu, de la primul poet dialectal, Victor Vlad Delamarina și până acum. - Modernizarea satului bănățean nu a afectat numărul de vorbitori în grai? - La sat oamenii vorbesc în grai în număr mare, în ciuda faptului că așa zisa “modernizare” a atras după sine și unele consecințe neplăcute urechii și sufletului. Puținătatea cunoștințelor și multul efect mass media provoacă modificări nefirești în limbajul sătenilor, dar ei își revin și acest lucru l-am remarcat din discuțiile directe pe care le-am avut cu oamenii de la sat. Limbajul și expresia s-au dovedit mereu puternice și ele au supraviețuit.