Dumitru Sava

Că era iarnă și era greu Iar pe pământ venise Dumnezeu Să arbitreze un pogrom Între bacterie și om Îi luase martori pe Socrate și Bacil Judecător ales era un heruvim Procesul dezbătea

înghețat peisaj selenar numai cratere de vulcani stinși ce abia mai fumegă la fel ca un aerodrom bombardat de o flotilă de omuleți roșii și răi din ordinul expres al phersephonei geloasă foc că

Te-aștept frumoaso Cu stele și colinde Să ne renaști din nou În lumea fără pilde... Mi-e numai găuri arca Mă duce în derivă Spre portul fără nume S-o schimb

sunt soldatul care am pierdut toate razboaiele cu mine. am învins!

se scurg mereu în definiții indefinitele destine și iar ne umplu definirea definitive definiri nedefiniți ori chiar cu nume nu încăpem în definiri și doar o falsă definire e definita

Eu te iubesc așa cum vezi și ode chiar dacă-ți înalț tu tot îmi reproșezi că nu-ți vorbesc destul pe limba ta… Frumoasa mea fără cusur de mâine îți promit ba chiar îți jur că o să cânt și-o

otrăvim zilnic cu atâta dezinvoltură și lăcomia (ne)științei noastre trupurile demult uitate ale strămoșilor că în ziua aia a sculării din morți chiar dacă vrea nici zeul n-o să le mai

Pentru că de regulă cei norocoși prosperă cei frumoși doar speră târfele aspiră mișeii complotează hoții fură popii mint geniile visează savanții doar experimentează bolnavii conduc cei

tocmai acum m-am născut când otrava macului curge prin scleroza din venele lumii tăiate zilnic de sinucigași în războaiele anti teroriste găuri negre femeile uită să mai facă copii avortate-n

lacul de sudoare în care te credeam nimfă se făcuse heleșteu ca o știucă agilă și vicleană îmi făceai masaj erotic înghițindu-mi toate speranțele senile puține și știrbe cu unghii cu tot mă

inima schije dintr-o grenadă neexplodată și nu e nimeni să-i tragă brățara se învechește pulberea în ea și o să fie scoasă din uz prin des(ș)ertizare de niște oameni vrednici care habar nu

Să ridicăm paharul să-i bem pelinul Că dulce fu iubirea, amar sărutul Hai să cântăm c-așa ne-o cere jocul Nebuni ce pariarăm lumea pe o carte Mai rău ca iarna ne viscolește criza De dorul

Sunt Sburătorul plin de vise Ce rătăcesc, pierdut, prin Iad Întoarcerile-mi sunt închise Și toate relele pe mine cad Eu sunt soldatul fără țară Ce, fără rost, își pune viața amanet Sunt

degeaba apelez la dărnicia ta și-ți cer numai un strop să-mi dai din leacul pentru boala mea tu nu te mai iubești măcar pe tine demult ți-e ferecată inima nebun ce cred blajinu-ți chip mă mint

Nimeni nu m-a iubit vreodată atât de sălbatic și crud cum m-au iubit atunci ochii tăi Nicio frunză nu voia să moară în joaca de-atunci când eu înălțam biserici pe sânul tău stâng Nu

Când mi s-a furat … lăuta am plecat năuc cu pluta fiindcă mă-ndemna ispita să îmi regăsesc ursita Tot umblând hai-hui ca muta într-o zi mă apucă guta și mi-am zis gata finita însă