Dumitru Sava

Nu mă prea pricep dar eu cred că \"poezia\", în vers ori proză, e vibrație: a creatorului în creația sa; a textului în inima (mintea) receptorului. Orice text devine poezie când se realizează rezonanța creator-produs-cititor. Probabil că nu există formule panaceu pentru atingerea rezonanței. Atunci poezia ar deveni producție de serie. Corespunzător \"trăirii\" fiecărui timp se impune o anumită modă de a crea, cristalizându-se curentul literar al vremii (ex. postmodernismul). Dacă Blaga are dreptate, fiecare creator vibrează potrivit propriei \"matrici stilistice\". Creația ca și percepția fiind expresia deplinei libertăți, rezonanța e pură întâmplare. Deci, poezia adevărată, nu meșteșugit confecționată, este o întâmplare fericită. Nimic nu poate fi mai fals și contraproductiv decât să cauți formule de succes, urmând modele. Creatorul, atunci când îl \"doare\", explodează, \"se deschide robinetul sufletului și al minții\" și lasă textul vibratoriu să curgă din sine. Acesta poartă \"chipul\" autorului și, în virtutea unui magnetism misterios, își croiește albie către cei cu care poate să rezoneze. Când îi întâlnește se naște poezia. Pentru ceilalți e un simplu act de comunicare... \"Succesul\" nu este întotdeauna expresia nivelului de rezonare, de multe ori e conferit de notorietatea autorului. Scuze pentru \"beția\" verbală!

Am luat aminte...

Dar risc să îți spun că, după neștiința mea, e cel mai bun text al strădaniilor tale. Eu aș trage de fir... până aș goli mosorul. Baftă!

e luna mai în care m-am născut. Popular, mai = florar!

că pe vremea lui Ceaușescu erau instalate la conducere țiganiadele și evreimea. Îi merge vestea ca era \"național-comunist\".

Mulțumesc! Aveți dreptate și v-am urmat sfatul.

viața e un sfârr... De acord cu observațiile!

Și noi suntem ea... Sau doar niște molecule ale ei?