Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

binele

2 min lectură·
Mediu
de-o fi adevărat cum cârcotește geneza
mai nimic nu moștenim de la ea
ne faci după chipu-Ți și asemănarea Ta
dar ai îndoieli că totuși ți-am fi întocmai
lucru pe care îl confirmă de altfel și genetica
știi cel mai bine că perfecțiunea e unică
niciodată copia nu se confundă cu originalul
nu poate fi decât o infimă infimă parte a lui
mereu descoperi ceva de reparat la creație
să-i mai adaugi o fărâmă din inepuizabil
asta trebuie să fie devenirea fiecăruia din noi
tentație spre absolut a imperfecțiunii
creație îndoielnică – creatură - creator
de aia universul expandează către roșu
eu creatorul imperfect creez imperfecțiune
entropia e corectarea erorii consumând ordine
moartea e triumful perfecțiunii asupra sieși
unicitatea eterno-infinită se constată
prin infinitatea finito-efemerităților sale
și curge mai departe din sine în sine ca viață
nu sunt decât o oală modelată din lutul Tău
și umplută cu viață să vezi pe unde se scurge
dar nu să mă repari o lași să reintre în matcă
mă dărui ispitei să afli de-s pe gustul ei
și de i-oi fi pe plac mă lași în cimitirul cu rebuturi
de nu… mă-ajuți să ard să mă prefac în torță
să mă topesc de dorul re facerii mai bine
binele e măsura creației controlor de calitate
rostul meu pământean e să ard luminându-mă
oglindă în care să-Ți admiri atotputernicia
012.363
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
226
Citire
2 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Sava. “binele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/poezie/14102412/binele

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
“Mereu descoperi ceva de reparat la creația” care este “inepuizabilă”, și care modelează încontinuu omul, evoluând cu “devenirea” pliată pe “creație”, căci dacă ar desfide creația ce-l înnobilează și îi conferă preeminență față de animale, omul s-ar întoarce la ipostaza grosieră de troglodit, comportându-se ca atare.
0