Vedenie

se făcea că duhul meu solidar îndrăgostit de vița de vie bântuia viața pe pământ și în amarul prefăcut în răzăchie - doi ochi superbi și infinit de blânzi ce și-au uitat aici privirea uscată creangă nevăzută ce încă-și mai hrănește frunza o poală caldă cu miros de pâine ce-și leagănă odihna blondă o tristă candelă-n perete care-și veghează stins lumina o pajiște-adormită ce-nverzește de fiecare paști să-și zburde mielul doi sâni secați din care încă izvorăște speranța sculptată în lapte și miere un vis ca o pictură a iubirii întors să-și sprijine de timp tabloul - mama