Poezie
Tot încercând să fim păsări
1 min lectură·
Mediu
în plină lună mai
s-a istovit soarele s-a urâțit
precum singurătatea unei fântâni
din care nimeni n-a mai băut demult apă
florile-n pomi
se apropie și se îndepărtează
una de alta
de parcă am fi noi
orbi de frig ghemuiți între vise
tot încercând să fim păsări
dar ne-auzind nicăieri
fâlfâire rotundă de aripi
iarba-i ca sufletul
udă și grea
împovărată cu-amăgiri de iubire
norul de sus pare-un gând
fumegător alergând prin ferestrele zilei deschise
așa simt doar eu sau așa
suspină fântâna săracă
din care nu vrea să mai bea nici-o însetare străină
dar uite că soarele-i sterp
melc străveziu înnotând
printr-un lan de neliniște-ndelung îndurată
dar uite că nu avem timp
să ne zidim pe pământ fericirea
n-avem timp să iubim îndeajuns
până la capătul puterilor noastre
doar triluim de urât îndelung
cum triluie mierlele lângă pârâu
pe crengi incerte de văzduh
aninate
043078
0
cum triluie mierlele lângă pârâu
pe crengi incerte de văzduh
de-abia aninate\" - e tare fain verbul \"a trilui\" aici... Mai ales că \"triluim de urât\". Exte un text sensibil, iar simbolul fântânii e sugestiv. Din nou lipsa timpului pentru fericire pământeană, limsa timpului pentru iubire înaltă lumească... Poate se visează prea mult la aripi, la zbor rotund, cine știe... Cert e că imaginile sunt reușite aici, iar starea conturată îți intră prin pori :).
alex