Și ce am văzut a fost ultima zi
A unei neființe ce demult aștepta
Timpul său ce va veni;
Și pe cer apăru o stea …
Încet, din durere, pământul prinse formă
Și apele peste mine se
M-am săturat să tot alerg,
Astăzi mă voi arunca în zăpadă
Soarele să-mi găsească hoitul,
Vulturii nu vor zbura de pomană.
Nici nu pot să mai scriu,
De azi foaia va zace goală
Căci nu mai pot
Astăzi încercase toată dimineața și ce îi mai rămăsese din după-amiază, după ce slujba de la ora doisprezece se încheiase, să îi găsească, să afle o modalitate prin care să îi oprească a mai pătrunde
Coboară sfântă Lună
Din cer senin
Peste al meu trup
Ucis de stele,
De venin.
Lucește amar acum
Peste mine
Cel ce ucide,
Plângând palid
Sângele din mine.
Și mai coboară o dată
Peste
Azi am ucis “Speranța”;
Sper că voi supraviețui
Și că voi păstra distanța
De “A iubi”.
Da, ...am ucis-o, ...pe vecie;
Nu mă voi mai prăbuși
În a nopții prăpastie;
Poate voi și
Nu avea multe de făcut, trebuia să se trezească în fiecare dimineață la ora șapte și să meargă cei cinci kilometrii pe jos până la biserica unde slujbele lui erau atât de apreciate de acei
Un trist clovn cânta
În târgul pustiu
Violet, roșu-cenușiu
Și ziua încet murea.
Și-al său cântec
Printre frunzele curgânde
Palide, veștede-tremurânde
Mă salva de la înec.
Mi-e sete de timp
Am plâns sub cerul deșertului
Ascultându-mi ecoul încins
În lacrima amurgului.
Nisipul acum aleargă
Peste buzele ce-mi murmură,
Setea-mi devine tot mai stearpă
Pierind în a
Să fie praf ce simt în gură?
Ah, cum am căzut din al meu palat
Căci singur, și parcă plin de ură,
Aripile mi le-am tăiat.
Căci am greșit, mă simt înfrânt
Sunt singur, privat de-al meu
Dincolo de geam plânge iar oceanul
Și nici de mine nu știam,
Sub luna albă se zbătea
Eu – mereu bolnavul.
Plângea amar oceanul, nu se mai oprea,
Acoperindu-mă cu valuri,
Pe cer lucea o stea.
Ascultă iubito ploaia
ce cade peste noi
fărâmițându-te în mii de bucățele,
iar eu sub copacii goi
îți caut inima printre ele.
Ascultă iubito pădurea
care ne îneacă
între trupurile
O privea exact așa cum o privise și în urmă cu 45 de ani. Corpul îi era același, păstrându-se intact, neîmbătrânind nici măcar o singură zi. Se întindea albastră, infinită și tăcută, rătăcind în
Pe stradă nebunul cânta tot mai lent
Bolnava sa melodie de amor,
Și luna se scurgea decent
Peste noi, toți care mor.
La geamul închis zăceam, plângeam,
Unde ești frumoasă a mea, cea
Pășeam incet spre ușa de cristal,
Și totuși, am deschis-o,
Din întuneric un glas prea gutural
Își spuse: „Iarăși n-am închis-o.”
Un om sări atunci prin ușa mică
Privind mirat la ciudatul
Lumina se rupse
brusc
Și printre stele
ai început să cobori
pe treptele
visurilor mele.
Și ai pătruns adânc în creier,
în inimă și-n carne
răscolind un trup ce
pe frunze moarte doarme.
Și
Și ninge iar, mult prea murdar, mult prea dement,
Soarele încet se-ascunde, mult prea pierdut,
Cu amintiri ucise, mult prea demult,
Și totul la mine privește, mult prea impertinent.
Nu sunt
Stăteau îmbrățișați. Li se părea deja că stau de secole unul lângă celălalt așteptând ca viscolul ce lovea în pereții bordeiului să se oprească, dar parcă vântul părea de nestăvilit iar acoperișul
Un nou Narcis se născuse,
Uns cu lacrimi și cenușă,
Lumina din ai săi ochi
Soarele pe loc și-a dorit;
Vântul gelos îi răsfira
Părul negru, iar apa curgea
Prea palid față de pasul său
Și pe loc
În parc plânge iarna
Și un trist muncitor
Strânge pe el haina
Negândind că-i muritor.
Și pleacă, se pierde prin piețe
Privind ale întunericului fețe,
Strângându-și iubita la un geam
Să-și
Sunt doar un strigoi,
Alungat din a sa ruină,
Ce privește cu ochi goi
Copilul din lumină.
Trist, cu capul plecat,
Cutreieră fără viitor
Sub soarele ce a încetat
O, biet strigoi, …
Salonul se umplea încet
Muribund, priveam la geam,
Și soarele era defect,
Balerina de porțelan …
Pasul încă viu clipea
Sub ai mei ochi, metamorfozat,
Din cer cădea o stea
Și eu la geam eram
Îmi este greu să mai trăiesc
Căci timpul, cu graba unui hoț în noapte,
Cere tribut celor mai mici șoapte
Și îmi este greu să mai trăiesc.
Îmi este greu să mai iubesc,
Luna îmi este trist
DR