Beți sunt cu toții …
Beat e marinarul ce încet învârte
Cârma de lemne rupte,
Căzându-i sticla pe jos;
Privește spre el un pescăruș cețos
Ce beat cade peste noi
Și chiar pirații ne dau
Pe stradă nebunul cânta tot mai lent
Bolnava sa melodie de amor,
Și luna se scurgea decent
Peste noi, toți care mor.
La geamul închis zăceam, plângeam,
Unde ești frumoasă a mea, cea
Fluturi cu torace de metal,
Zburau cuprinși de febră
Și luna tristă, de cristal,
Mă învelea. O, iarnă tenebră …
Și din nămeți mă ridic,
În zăpadă zace un pitic,
Și soarele poate răsare
Copacii mă strâng în brațe,
Firave crengi ce plâng încet,
Și frunze cad pe mine … cred …
Pierdut mă schimb în muguri
Verzi ce vor muri cândva
Și în aceste crengi … altcineva.
O privea exact așa cum o privise și în urmă cu 45 de ani. Corpul îi era același, păstrându-se intact, neîmbătrânind nici măcar o singură zi. Se întindea albastră, infinită și tăcută, rătăcind în
DR