Sufăr

o suferinţă minunată aş zice. Probabil că nu ar trebui să existe aşteptări, ca să nu mai dea capul de toţi pereţii, însă e foarte greu de pus în practică acest lucru. Sau poate că este vorba doar de o lipsă de înţelegere, rezonanţă. De unde şi trecerea spre partea a doua a poemului, morbidă, ca o muzică a lătratului singur.

Vedeţi acolo, să scoateţi virgula dintre subiect şi predicat: Unghiile, se-nfig...

Gànduri bune!

Le așteapt întotdeauna cu mare interes...

"eu sufăr de dragoste de viață,
doare cumplit,
sufăr de bunătate" - m-au atras aceste versuri. Unii le-ar putea considera truisme. Truisme pe care ei, poate, nu le-ar putea scrie niciodată. Versurile acestea sunt o sinteză despre care toţi credem că suntem capabili s-o facem, dar nu suntem. Nu chiar toţi.
Ele, versurile, conţin experienţă extrasă lingvistic, deci autenticitate. Dar nu oricum lingvistiv, ci liric. Între aceste versuri, se dă o luptă transcendentală. Nu poţi scrie atât de abrupt dacă nu ştii ce ai trăit. Nu mă refer la "a şti ce ai trăit", ci la "a fi conştient de ce ai trăit". Aşadar e vorba despre realizarea experienţei, nu despre copierea ei. Asta m-a făcut să continui citirea. Care continuare nu e la nivelul celor trei versuri. După, textul se diluează. Din păcate.
După primele 3 versuri, încep explicativele, discursul poetic, travaliul tehnic.

Aş fi scris aşa:

"eu sufăr de dragoste de viață,
doare cumplit,
sufăr de bunătate.

Dăruiesc gânduri
și nu o dată m-am trezit cu capul
de pereţi.

Când nimic nu rămâne,
agăţ trăirile
ciugulesc firimituri,
degetele dor,
unghiile se-nfig în sete,
cu blândețe rănesc,
sorb sângele speriat de moarte.

Ea etern vine gata de bal
pe muzica lăutarului singur
ce cântă la scripcă
în bodega din deal."

Nu zic că varianta mea e mai bună, dar e mai sugestivă. Mi se pare astfel o varianta care lasă loc şi cititorului. Adică, îl face activ, nu pasiv.
Dacă mi-aş permite un sfat: ai încredere în cititor! Poate face şi el legături. Nu e necesar să-i arăţi totul. Vorba aceea clasică: în loc de "4", dă-i cititorului "2+2".

În concluzie, e un text bun. E crud, autentic, are vână. Doar că nu-şi cunoaşte lungimea.


Cred că e talent aici. O să mai citesc.

"Cred că e talent aici".
M-au bucurat vorbele dumneavoastră.
Nu am încredere în mine, îmi scriu trăirile și experiența de viață cu de toate o am...
Cu multe tristețe pe care mi-o înăbuș în izolare, dar aceste sunt altele...
Am studii tehnice și multe lacune literare pe care le recunosc...
Aștept criticile constructive referitoare la textele mele. Și dacă mai vin și aprecieri...
Credeți că ar merita să pun totul într-o carte?